Începând cu 21 iulie 2026, livrările de țiței prin sistemul Caspian Pipeline Consortium (CPC), către terminalul de la Novorossiisk, au fost întrerupte. Deși situația poate părea rezultatul unei decizii politice, realitatea este diferită: Kazahstanul nu a suspendat exporturile, ci terminalul CPC a încetat să mai primească țiței după atacurile repetate asupra petrolierelelor din Marea Neagră.
Pe fondul riscurilor de securitate, companiile de transport maritim au refuzat să mai trimită nave către terminalul rusesc, iar capacitățilede stocare s-au epuizat, ceea ce a dus la oprirea fluxurilor de export.
România depinde în proporție de aproximativ 50% de țițeiul kazah
Datele privind piața petrolieră arată vulnerabilitatea României în fața unor astfel de perturbări. În 2025, România și-a acoperit aproximativ 77% din necesarul de țiței din import, diferența provenind din producția internă.
Din cantitatea importată, aproximativ 63% a fost furnizată de Kazahstan, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din întregul țiței procesat în rafinăriile românești este de origine kazahă. Restul importurilor provin, în principal, din Azerbaidjan, Norvegia, Libia și alți furnizori.
Această structură a aprovizionării explică de ce orice blocaj al exporturilor din Kazahstan sau al transportului prin terminalul CPC de la Novorossiisk poate avea consecințe directe asupra activității rafinăriilor din România și, implicit, asupra prețurilor carburanților.
Scenariul care poate duce motorina la 11 lei pe litru
Potrivit analizei realizate de Dumitru Chisăliță, fondator al Asociației Energia Inteligentă (AEI), efectele asupra pieței românești ar putea deveni semnificative dacă actualul blocaj se prelungește și este dublat de alte tensiuni geopolitice.
„Dacă blocajul CPC se suprapune cu eventuale restricții în Strâmtoarea Hormuz și cu continuarea atacurilor asupra transportului maritim pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni, nu este exclus ca prețul motorinei în România să urce spre pragul de 10,5–11 lei/litru”, avertizează fondatorul Asociației Energia Inteligentă.
O vulnerabilitate energetică ce poate avea efecte rapide
Situația evidențiază dependența ridicată a României de rutele externe de aprovizionare cu țiței și sensibilitatea pieței interne la evoluțiile geopolitice din regiunea Mării Negre și Orientului Mijlociu.
În condițiile în care lanțurile logistice rămân sub presiune, orice întrerupere prelungită a fluxurilor de țiței poate genera costuri suplimentare pentru rafinării, care se vor reflecta rapid în prețurile plătite de consumatori la pompă.
sursa: puterea
