Președintele Nicușor Dan a spus pentru prima dată că nu exclude declanșarea alegerilor anticipate pentru a rezolva criza politică care a lăsat România fără un guvern cu puteri depline de două luni.
Nicuşor Dan a fost întrebat la Ştirile Pro TV dacă va declanşa alegerile anticipate în cazul în care partidele nu vor ajunge la o înţelegere pentru formarea unui nou guvern.
„S-a discutat extrem, extrem de puţin de scenariul ăsta. Nu este ceva ce eu să-mi doresc. Nu exclud. Nu e ceva ce îmi doresc şi cred că este foarte puţin probabil în momentul ăsta, pentru că nu ar avea niciun fel de logică. Vom fi cam tot în situaţia asta, plus încă trei, patru luni de alegeri în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele şi după aceea o să îi rugăm să guverneze împreună”, a afirmat preşedintele României.
„Încă sunt resurse pentru a găsi o formulă care să aibă majoritate”
Nicușor Dan are dreptul constituțional de a dizolva Parlamentul dacă nu se ajunge la un consens în 60 de zile de la prima propunere de premier. Ar avea această putere doar dacă senatorii și deputații i-ar respinge și a doua propunere de premier.
Întrebat care ar fi condiţiile excepţionale care ar duce la alegeri anticipate, Nicuşor Dan a răspuns: „Un blocaj prelungit mult timp, fără speranţe de rezolvare. Eu cred că încă sunt resurse pentru a găsi o formulă care să aibă majoritate în Parlament”.
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că blocajul partidelor în formarea unui nou guvern nu este la numele premierului, ci la componenţa viitorului executiv şi a explicat că este nevoie de o flexibilizare a poziţiei partidelor politice.
„Blocajul nu este la numele prim-ministrului. Blocajul este la componenţa guvernului, pentru că sunt partide care spun nu vrem să votăm dacă nu suntem acolo. Şi sunt alte partide care spun nu vrem să votăm dacă alţii sunt acolo. Şi asta înseamnă că pui una lângă alta afirmaţiile astea, ajungi la concluzia că nu se poate fără să poţi să fii şi cu unii, şi cu alţii. Dacă nu eşti şi cu unii, şi cu alţii, nu ai majoritate. Deci aici este un blocaj, ca să-i spun aşa, logic, care necesită o flexibilizare a poziţiei”, a afirmat preşedintele.
„Eu aş fi fost foarte fericit cu guvernul tehnocrat”
El a explicat de ce este greu să fie pusă în practică propunerea cu guverne minoritare până la alegerile parlamentare.
„Experienţa ultimilor ani ne-a arătat că partidul pe care îl prind alegerile la guvernare este dezavantajat electoral. Şi atunci esenţa discuţiei a fost da, suntem de acord, dar nu vrem să fim noi ultimii, vrem să fim primii. Şi din dilema asta nu s-a ieşit, cel puţin până acum”, a mai transmis Nicuşor Dan.
Preşedintele a precizat că guvernul tehnocrat pe care l-a propus a fost o soluţie care ar fi stat în picioare.
„Eu aş fi fost foarte fericit cu guvernul tehnocrat pe care l-am propus, ţinând cont de toate constrângerile logice pe care partidele le-au afirmat, mie mi s-a părut soluţia logică. Acum, privind retrospectiv mi se pare o soluţie care ar fi stat în picioare. O să vedem”, a afirmat Nicuşor Dan.
Întrebat dacă el crede că în toamnă vom avea un guvern, Nicuşor Dan a spus: „Eu sper, pentru că tot timpul în politică trebuie să faci ce vor cetăţenii de la tine şi în momentul ăsta cetăţenii vor să termine incertitudinea. Deci şi partidele sunt obligate să discute între ele astfel încât să termine această stare de incertitudine”.
Ce au spus partidele
Europarlamentarul Siegfried Mureșan, propus de PNL pentru funcția de premier, a spus marți că alegerile anticipate sunt o opțiune în acest moment, declarația venind la o zi după ce liderul liberal Ilie Bolojan nu a exclus această variantă.
De asemenea, liderul USR Dominic Fritz a spus luni că dacă PSD nu este de acord să susţină un guvern minoritar de dreapta, atunci e nevoie de alegeri anticipate.
Și Sorin Grindeanu a spus după consultările de luni de la Cotroceni că România nu este nici mai aproape și nici mai departe de posibilitatea alegerilor anticipate, dar scenariul este pe masă.
În ce privește AUR, săptămâna trecută, conducerea partidului „a votat pentru reîntoarcerea la popor prin începerea demersurilor în privința alegerilor anticipate”.
sursa:6om
