Grupul italian Ferrero a făcut deja unul dintre pașii administrativi, deschizând o firmă locală cu obiect de activitate „fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei și a produselor zaharoase”.
Ferrero este unul dintre cei mai mari producători de dulciuri ambalate din lume, având în portofoliu branduri precum Kinder, Nutella, Ferrero Rocher, Raffaello și Tic Tac.
Compania a împlinit 80 de ani de la înființare și este în continuare o afacere de familie, aflată la a treia generație, potrivit sursei citate.
Ferrero are 41 de fabrici și mai bine de 50.000 de angajați. 120 dintre aceștia sunt în România, la filiala de vânzări Ferrero Romania.
Reprezentanții companiei nu au dorit în acest moment să comenteze informația privind deschiderea unei fabrici în România.
sursa:60m
