Astăzi, alături de colegii mei din #PSD #Dâmbovița, am condus conferințele de alegeri pentru organizațiile din #Raciu, #Lucieni și #Pucheni.
Am analizat activitatea politică din ultimii ani, rezultatele obținute în plan administrativ și am stabilit prioritățile pentru perioada următoare, având în vedere obiectivele electorale din 2028.
În urma votului exprimat, au fost aleși președinții organizațiilor locale:
Raciu – Grădinaru Vasile
Lucieni – Tița Vasile
Pucheni – Nistor Corneliu
Îi felicit pentru încrederea primită și le doresc mult succes în activitatea pe care o vor desfășura.
Sunt convins că, prin implicare și muncă în echipă, vom continua proiectele importante pentru dezvoltarea localităților și consolidarea organizațiilor noastre.
Rămânem aproape de oameni, atenți la așteptările lor, și continuăm să construim echipe puternice, pregătite să obțină rezultatele propuse și să reprezinte cu responsabilitate interesele cetățenilor.
Mergem mai departe cu aceeași motivație, pentru organizații unite și comunități tot mai dezvoltate.
#DâmbovițaMergeÎnainte

