Alina Gorghiu, propusă vicepremier în Guvernul Veștea, a lansat luni un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan, acuzându-l că ar fi împins PNL și România în actualul blocaj politic din cauza propriilor calcule de imagine și a unui presupus proiect prezidențial pentru anul 2030. Într-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN, Gorghiu a respins ultimatumul conducerii PNL privind demisia din partid și a anunțat că va contesta în instanță o eventuală excludere.

„PNL-ul își va regla soarta. PNL-ul a supraviețuit de 150 de ani. PNL-ul știe cine este adevărat liberal și cine e progresistul de astăzi. Dar nu circumstanțele, nu adversarii, nu hazardul ne-au dus aici. Aici ne-au dus alegerile personale ale unui premier pe nume Ilie Bolojan”, a declarat Alina Gorghiu.

Fosta președintă a PNL a susținut că actuala conducere liberală ar fi pus partidul în situația de a alege între opoziție pe termen nedeterminat și riscul unei rupturi interne. În acest context, Gorghiu a afirmat că Bolojan ar urmări un proiect politic personal, cu bătaie spre alegerile prezidențiale din 2030.

„Astăzi ne-au pus să alegem niște opțiuni foarte grele pentru PNL. Și anume să mergem în opoziție pe termen nelimitat, doar pentru că domnia sa își dorește proiectul 2030, președinte al României. Dar mai sunt atâția ani până atunci și se pot întâmpla atâtea lucruri”, a spus Gorghiu.

Ea a adăugat că un partid politic își poate pune în aplicare reformele mai degrabă de la guvernare decât din opoziție.

„Eu cred că un partid politic poate să-și îndeplinească reformele la guvernare, nu cu 15%, 10%, în opoziție. Și, doi, ne-a dus în situația în care acest Partid Național Liberal se poate rupe. Ar fi un palmares foarte neplăcut”, a mai declarat Gorghiu.

„Ilie Bolojan este autorul acestei situații”

Alina Gorghiu a afirmat că actualul blocaj politic nu este rezultatul întâmplării, ci al deciziilor luate de Ilie Bolojan. Ea l-a acuzat pe liderul liberal că a refuzat compromisuri rezonabile și a închis, pe rând, ieșirile politice care ar fi putut permite PNL să rămână la guvernare.

„Oare nimeni nu se întreabă cum am ajuns în această situație? Să fim o țară membră a Uniunii Europene care stă de aproape două luni fără guvern cu puteri depline? Situația asta n-a picat din cer. Această situație poartă un nume și are un chip. Ilie Bolojan este autorul acestei situații”, a afirmat Gorghiu

Ea a susținut că i-a transmis aceste critici lui Bolojan și în interiorul partidului, fără să exporte până acum public polemica internă.

„I-am spus nu o dată în interiorul partidului că, prin deciziile sale, prin refuzul său de a face orice compromis rezonabil la momentele potrivite, prin felul în care a forțat lucrurile în interiorul propriului partid, dânsul a împins țara în acest impas”, a mai spus Gorghiu.

Potrivit acesteia, blocajul politic are costuri directe pentru cetățeni, antreprenori și administrațiile locale care așteaptă decizii, investiții și finanțări de la Guvern.

„În spatele fiecărei zile de blocaj a stat un amalgam de orgolii, de ambiții ale lui Ilie Bolojan. Iar factura să știți că nu Ilie Bolojan o plătește. Factura o plătesc românii care se uită la noi și care au așteptări. Factura o plătesc antreprenorii. Factura o plătesc comunitățile care așteaptă decizii de la guvern, așteaptă bani, investiții”, a spus Gorghiu.

Gorghiu refuză ultimatumul PNL: „De aici n-am să plec eu”

Intervenția Alinei Gorghiu vine după ce conducerea PNL a cerut liberalilor implicați în Guvernul Veștea să demisioneze din partid, în caz contrar aceștia riscând excluderea. Gorghiu a respins categoric ultimatumul și a transmis că nu va pleca din PNL.

„Doamna Dumitrache, mă știți în partidul ăsta de zeci de ani și de aici n-am să plec eu. Au plecat mulți de aici de-a lungul timpului, însă un lucru trebuie să fie clar pentru toată lumea: partidele politice din România sunt instituții de interes public. Avem obligația față de fiecare cetățean al României să venim cu soluții”, a declarat Gorghiu.

Ea a afirmat că eventualele sancțiuni împotriva liberalilor care susțin Guvernul Veștea sunt, în opinia sa, lipsite de temei și contrare interesului general.

„Vis-a-vis de amenințările cu demisia, cu demiterea, cu ce vreți dumneavoastră, sunt decizii lipsite de temei, contrarii interesului general, indiferent ce voci s-ar aduna în spatele acestei decizii. Vă asigur pe cel mai calm ton că vom merge cu această procedură în instanță, o voi contesta. Eu voi rămâne în PNL”, a spus Gorghiu.

Fosta lideră liberală a susținut că amenințarea cu excluderea arată „slăbiciunea actualei conduceri” și a invocat libertatea de exprimare și libertatea de conștiință în interiorul partidului.

„Excluderea e doar o amenințare, care arată slăbiciunea actualei conduceri, nimic altceva. Credeți că nu voi merge împotriva lui Ilie Bolojan și a restului celor din conducere cu această excludere, conform pașilor statutari?”, a afirmat Gorghiu.

„Guvernul Veștea nu este o sfidare la adresa PNL”

Alina Gorghiu a insistat că depunerea listei Guvernului Veștea nu reprezintă o sfidare la adresa PNL, ci o încercare de a debloca situația politică. Ea a subliniat că Adrian Veștea este premier desemnat liberal.

„Faptul că am decis să depunem aceste liste cu Adrian Veștea premier, premier liberal, subliniez, nu e o sfidare la adresa PNL, nu e o sfidare la adresa românilor, nu e un vot al unui partid împotriva altui partid. Este o decizie prin care România ar putea să-și recapete un guvern cu puteri depline, după aproape două luni în care a fost fără el”, a spus Gorghiu.

Ea a prezentat Guvernul Veștea drept o soluție de stabilitate, nu ca pe un proiect personal sau ca pe o ruptură deliberată față de partid.

„Noi astăzi, Adrian Veștea, în calitate de premier desemnat, eu, colegii care sunt alături de noi în acest demers, am venit cu o soluție. Scopul nostru nu înseamnă calcule proprii, ci deblocarea situației pe care, din păcate, o avem astăzi în țară”, a mai spus Gorghiu.

Gorghiu a afirmat că România nu mai poate rămâne fără un guvern cu puteri depline, după săptămâni de explicații privind imposibilitatea formării unei majorități.

„Zilnic, românii spun același lucru: de săptămâni întregi auzim tot felul de explicații de ce nu se poate să avem un guvern. Eu vă spun astăzi limpede că se poate. Și vă mai spun limpede că trebuie”, a declarat ea.

Gorghiu acuză o „fractură de logică” în poziția PNL față de PSD

Întrebată despre reproșurile potrivit cărora liberalii din echipa Veștea merg la guvernare alături de PSD, Alina Gorghiu a răspuns că guvernele nu se formează neapărat pe baza încrederii, ci în funcție de nevoia de stabilitate politică.

„Guvernele nu se fac obligatoriu pe încredere. Dacă veți lua declarațiile mele la adresa PSD din ultimii 30 de ani de zile, veți vedea câtă tolbă plină reușiți să strângeți”, a spus Gorghiu.

Ea l-a acuzat pe Bolojan de inconsecvență, susținând că acesta respinge un premier liberal, dar ar fi dispus să susțină, cu voturile liberalilor, un guvern PSD.

„Nu știu cine a greșit: eu, că m-am expus în toți acești ani în bătălie cu PSD, sau Ilie Bolojan, care astăzi se declară marele luptător anti-PSD, dar este cel care a decis să nu voteze un premier liberal în persoana lui Adrian Veștea și să susțină cu voturile liberalilor un guvern PSD”, a declarat Gorghiu.

Fosta președintă a PNL a spus că nu înțelege logica actualei conduceri liberale, care refuză un cabinet condus de Adrian Veștea, dar ia în calcul susținerea unui executiv PSD.

„Nu votăm un premier liberal de 30 de ani, pur-sânge, om de administrație, care a candidat numai uninominal, niciodată cu PSD, și care a pus amprenta liberală în cabinetul de miniștri. Avem de trei ori mai mulți miniștri liberali decât ar fi avut Bolojan în cabinetul său. Și, cu toate astea, cabinetul Veștea nu-i bun. Ar fi bun un cabinet PSD? Explicați-mi, că eu vă mărturisesc că împreună cu colegii mei nu prea înțelegem această situație”, a afirmat Gorghiu.

Despre voturile AUR: „Guvernul se judecă după direcția pe care o ține țara”

Întrebată dacă Guvernul Veștea poate trece fără voturile AUR și dacă au existat negocieri cu reprezentanți ai partidului condus de George Simion, Alina Gorghiu nu a răspuns direct la întrebarea privind negocierile, dar a afirmat că un guvern trebuie judecat după direcția sa politică, nu după felul în care votează fiecare parlamentar în parte.

„Un guvern se judecă după direcția pe care o ține țara și după ce face la guvernare, nu după cum votează fiecare parlamentar în parte”, a spus Gorghiu.

Ea a criticat partidele care refuză să intre la guvernare, dar transformă în „rușine” votul parlamentarilor pentru formarea unei majorități.

„Văd astăzi toată această discuție în care diverse persoane care refuză să intre la guvernare, partide pro-europene — UDMR, USR, PNL — au decis să transforme votul oricărui parlamentar într-o rușine, sugerând că voturile parlamentarilor și constituirea unei majorități în plenul Parlamentului pentru susținerea unui guvern ar fi o anomalie”, a declarat Gorghiu.

Ea a subliniat că direcția pro-europeană și pro-euroatlantică a României nu poate fi negociată.

„Un guvern se judecă după direcția pe care o ține. Trebuie să fie pro-europeană, trebuie să fie pro-euroatlantică și asta nu se negociază. A ține însă țara fără guvern din încăpățânare, din ambiție, în numele unui calcul de imagine, este iresponsabilitate”, a conchis Alina Gorghiu.

sursa: stiripesurse

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *