PNL se pregătește să-și tragă o nouă poză de familie. Frumos, disciplinat, cu moțiune unică, cu echipă aranjată, cu funcții împărțite și cu acel aer solemn al partidelor care confundă democrația internă cu o ședință de repartizare a scaunelor.
Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL.
Surpriză ”uriașă”: moțiunea lui este singura depusă.
Asta nu se mai cheamă competiție politică, ci inventar de magazie.
Se numără oamenii, se pune eticheta pe fiecare raft și se anunță, cu mare emoție, că partidul s-a reformat.
Moțiunea se numește „Modernizare cu Rădăcini”.
Sună bine, aproape poetic.
Problema este că, în politica românească, rădăcinile au prostul obicei să fie înfipte adânc în aceleași combinații, aceleași aranjamente, aceleași reflexe de partid care țin țara pe loc de trei decenii.
Modernizarea rămâne pe afiș. Rădăcinile rămân în buget.
O echipă nouă, cu reflexe foarte vechi
Echipa propusă de Bolojan arată ca o formulă de compromis între imagine, aparat, fidelități interne și calcule electorale.
Dan Motreanu prim-vicepreședinte,
Robert Sighiartău secretar general,
apoi Mircea Abrudean,
Ioan Popa,
Siegfried Mureșan,
Oana Gheorghiu,
Alexandru Muraru,
Dragoș Pîslaru,
Florin Roman
și Gabriela Horga vicepreședinți.
Pe hârtie, pare diversitate.
În realitate, pare un consiliu de administrație al supraviețuirii politice.
Câteva figuri mai frecventabile pentru vitrină, câțiva oameni de aparat pentru control, câteva nume bune de trimis la televizor și destul balast politic cât să nu se supere vechile rețele.
Așa se face reforma la partidele românești: se schimbă lumina în sală, se mută scaunele, se mai aduce cineva din afară, dar bucătăria rămâne aceeași. Iar în bucătărie se gătește, de obicei, aceeași ciorbă rece de funcții, influență și supraviețuire.
Țara stă, partidul își face organigramă
Ceea ce irită cu adevărat nu este candidatura lui Bolojan.
Fiecare partid are dreptul să-și aleagă conducerea. Iritant este momentul.
România are nevoie de decizii grele, clare, asumate.
Are nevoie de reforme reale, de un stat mai suplu, de cheltuieli ținute sub control, de oameni care să iasă în față și să spună ce trebuie făcut, nu de încă o ceremonie internă cu moțiune unică și aplauze regulamentare.
Poporul român a transmis deja destule semnale.
Prin vot, prin neîncredere, prin oboseală, prin scârbă.
Oamenii nu mai vor decoruri de congres.
Nu mai vor lozinci frumos ambalate.
Nu mai vor partide care vorbesc despre responsabilitate, dar se mișcă doar când trebuie împărțite funcții.
Iar Gașca Bolojan pare, în acest moment, mai preocupată să fixeze arhitectura internă a PNL decât să răspundă la întrebarea simplă: ce faceți, concret, pentru țara asta?
Calcule mici într-o criză mare
România este ținută pe loc de exact acest tip de politică.
O politică în care interesul național este invocat la discursuri și sacrificat la negocieri.
O politică în care fiecare mutare se face cu ochii pe sondaje, pe baroni, pe delegați, pe viitoarele alegeri, pe cine se supără, pe cine trebuie menajat, pe cine trebuie pus vicepreședinte ca să nu plece supărat acasă.
Aici este marea boală.
Nu lipsesc oamenii inteligenți.
Nu lipsesc soluțiile.
Nu lipsesc diagnosticele.
Lipsește curajul de a pune interesul public deasupra interesului de partid.
PNL vrea să pară că se reorganizează. Foarte bine.
Dar România nu mai are timp pentru exerciții de machiaj politic.
Țara nu se repară cu moțiuni unice, cu formule de conducere și cu titulaturi sonore.
Țara se repară prin decizii care dor, prin asumare, prin tăieri acolo unde trebuie tăiat, prin oprirea risipei și prin ruperea dependenței de clientela care trăiește agățată de stat ca iederă pe zidul unei case vechi.
Modernizare cu rădăcini sau împietrire cu ambalaj nou?
Bolojan are, fără îndoială, o imagine mai bună decât mulți dintre liberalii crescuți în politica de bufet suedez.
Tocmai de aceea miza este mai mare.
Dacă și sub această etichetă de seriozitate PNL livrează doar o nouă distribuție de funcții, atunci problema devine și mai gravă.
Pentru că oamenii nu mai judecă după broșuri. Judecă după rezultate.
După facturi. După spitale. După drumuri. După salarii. După taxele care cresc.
După viața zilnică, nu după numele unei moțiuni.
„Modernizare cu Rădăcini” ar fi putu fi un nou început.
Dar va fi și încă o glumă de partid, o formulă lucioasă pusă peste aceeași împietrire.
Gașca Bolojan joacă la blocaj total. Nu vede nimeni aici vreun fel de modernizare, deși niște ”rădăcini” există. Inflexibilitatea nu poate produce soluții. Nici dictatura care s-a născut în interiorul acestui partid.
Iar dacă PNL crede că românii mai pot fi impresionați cu poze de congres și liste de vicepreședinți, înseamnă că partidul n-a înțeles nimic din semnalele venite din societate.
Țara nu mai are nevoie de găști cu aer providențial.
Are nevoie de lideri care pricep că politica nu este o operațiune de conservare a scaunelor, ci o datorie publică.
Restul e decor. Iar decorul, oricât de frumos luminat, nu ține loc de guvernare.
sursa:6om