Fostul șef al Poliției Eforie, comisarul-șef Cornel Gabriel Coteanu, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată, după ce Curtea de Apel Constanța a admis apelul DNA și a desființat soluția de achitare pronunțată anterior de Tribunalul Constanța. Judecătorii au reținut că fostul polițist ar fi primit în 17 rânduri bani pentru a permite desfășurarea unor activități comerciale neautorizate în stațiunea Eforie.
Fostul șef al Poliției Eforie, comisarul-șef Cornel Gabriel Coteanu, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare într-un dosar instrumentat de DNA Constanța, după o decizie pronunțată vineri, 5 iunie 2026, de Curtea de Apel Constanța.
Instanța a admis apelul formulat de Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței Tribunalului Constanța, care îl achitase în septembrie 2025.
Prin hotărârea definitivă, Curtea de Apel a desființat în parte sentința de fond și a dispus condamnarea fostului polițist pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată, reținând 17 acte materiale.
De la achitare la condamnare definitivă cu executare
Dosarul a produs una dintre cele mai importante răsturnări de situație din ultimii ani în justiția constănțeană.
În primă instanță, Tribunalul Constanța dispusese achitarea lui Cornel Gabriel Coteanu.
DNA a contestat însă soluția, iar Curtea de Apel Constanța a ajuns la o concluzie diametral opusă.
Judecătorii au decis condamnarea fostului șef al Poliției Eforie la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată, infracțiune prevăzută de Legea 78/2000 pentru prevenirea și combaterea faptelor de corupție.
În schimb, pentru acuzația de instigare la fals în înscrisuri oficiale, instanța a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Hotărârea pronunțată la 5 iunie 2026 este definitivă.
Mita ‘de supraviețuire’ și cea ‘de îmbogățire’
Expresia „mită de supraviețuire” a intrat în atenția publică și a rămas în ‘folclorul’ colectiv după ce fostul vicepremier Dragoș Anastasiu a folosit-o pentru a descrie situațiile în care o persoană sau o companie oferă bani unor funcționari pentru a evita blocaje, controale sau alte presiuni administrative, spre deosebire de „mita de îmbogățire”, care urmărește obținerea unor avantaje materiale suplimentare.
Ce au susținut procurorii DNA
Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada august 2019 – iulie-august 2020, Cornel Gabriel Coteanu, aflat atunci la conducerea Poliției Eforie, ar fi primit în mod repetat bani pentru a nu-și exercita atribuțiile de serviciu.
Procurorii au susținut că fostul polițist ar fi încasat de 17 ori câte 600 de lei, însumând 10.200 de lei. În schimbul acestor sume, acesta ar fi permis desfășurarea unor activități de comerț neautorizat pe raza stațiunii Eforie, în special în zonele de plajă.
Conform DNA, activitățile comerciale respective s-ar fi desfășurat fără aplicarea sancțiunilor contravenționale și fără confiscarea mărfurilor, deși poliția avea obligația legală să intervină.
Acuzațiile formulate de DNA
În rechizitoriul trimis instanței, procurorii anticorupție au reținut mai multe fapte în sarcina fostului șef al Poliției Eforie.
Pe lângă luarea de mită, DNA l-a acuzat că i-ar fi cerut fostului șef al Poliției Locale Eforie să înlocuiască o amendă de 1.000 de lei cu avertisment, deși o astfel de măsură putea fi dispusă doar de instanța de judecată.
Procurorii au mai susținut că acesta nu ar fi sesizat organele de urmărire penală într-un caz de dare de mită și că ar fi intervenit pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a unei persoane cercetate pentru conducere fără permis.
O parte dintre aceste acuzații au făcut obiectul unor soluții diferite în instanță, iar una dintre ele a fost închisă prin prescripție.
Ce a decis Curtea de Apel Constanța
Potrivit minutei instanței, Curtea de Apel Constanța a dispus executarea efectivă a pedepsei de cinci ani de închisoare.
Judecătorii au aplicat și o pedeapsă complementară prin care fostului comisar-șef îi sunt interzise, timp de patru ani după executarea pedepsei, mai multe drepturi.
Acesta nu va putea să fie ales în autorități publice, să ocupe funcții care implică exercițiul autorității de stat și nici să mai exercite funcția de polițist în cadrul Poliției Române.
Instanța a dispus, de asemenea, confiscarea specială a sumei de 10.200 de lei, apreciată ca fiind suma obținută cu titlu de mită în urma faptelor reținute în sarcina sa.
Sechestrul pe terenurile din Costinești rămâne în vigoare
Curtea de Apel a decis și menținerea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul anchetei.
Astfel, rămâne instituit sechestrul asupra a două terenuri din Costinești aflate în proprietatea comună a lui Cornel Gabriel Coteanu și a soției sale.
Judecătorii au stabilit că măsura este necesară atât pentru recuperarea sumei confiscate de 10.200 de lei, cât și pentru garantarea cheltuielilor judiciare.
Un alt dosar s-a încheiat cu achitare definitivă
Numele lui Cornel Gabriel Coteanu a mai apărut într-un alt dosar penal, soluționat definitiv în februarie 2025.
Atunci, Curtea de Apel Constanța a dispus achitarea fostului polițist într-o cauză în care era acuzat că ar fi ascuns un proces-verbal privind un șofer prins conducând fără permis. Instanța a concluzionat că acuzațiile nu au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă și a constatat că probele administrate nu sunt suficiente pentru a susține vinovăția inculpatului.
În dosarul privind luarea de mită, însă, Curtea de Apel Constanța a ajuns la o concluzie diferită și a dispus condamnarea definitivă a fostului șef al Poliției Eforie.
Conform legislației în vigoare, hotărârea pronunțată la data de 5 iunie 2026 este definitivă și produce efecte imediat.
sursa:6om
