Ministerul Apărării Naționale (MApN) a confirmat că un avion F-16 românesc, aflat în misiune NATO de Poliție Aeriană Întărită, a doborât marți o dronă în spațiul aerian al Estoniei.

„Piloții au identificat ținta și au parcurs toate procedurile”

Potrivit MApN, o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române, care execută misiuni de Poliție Aeriană Întărită în spațiul aerian baltic, în cadrul angajamentului României față de securitatea colectivă a NATO, a doborât drona din spațiul aerian estonian.

„Astfel, astăzi, în jurul orei 11.00, două aeronave F-16 din Detașamentul Carpathian Vipers au fost ridicate în aer de către Centrul de Operațiuni Aeriene Combinate (CAOC) Uedem pentru o alertă de Poliție Aeriană în spațiul aerian din zona de responsabilitate. Piloții au identificat ținta și au parcurs toate procedurile de identificare, aprobare pentru angajare și minimizare a riscurilor, după care au lansat o rachetă aer-aer, doborând o dronă”, transmite MApN.

Detașamentul „Carpathian Vipers”, alcătuit din aproximativ 100 de militari cu şase aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon, este dislocat în Lituania, în baza aeriană Šiauliai, și va asigura Serviciul de Poliție Aeriană Întărită în perioada aprilie – iulie 2026.

Forțele Aeriene Române se află la a patra dislocare în Lituania, unde au asigurat protejarea integrității spațiului aerian al Țărilor Baltice și al NATO.

Prima misiune de Poliție Aeriană a fost executată în perioada august-octombrie 2007, cu un detașament format din 67 de militari și patru MiG-21 LanceR din Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”. Cea de-a doua și cea de-a treia misiune au fost executate în perioada aprilie-iulie 2023, respectiv aprilie-iulie 2025, cu câte 100 de militari și patru F-16 Fighting Falcon din Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță”.

Cine e pilotul român al avionului F-16 care a doborât o dronă

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a lăudat reușita căpitanului comandor Pavelescu Costel-Alexandru, care, de la bordul unui avion F-16, a doborât marți drona intrată în spațiul aerian al Estoniei.

„În complicata luptă mondială contra dronelor, un pilot militar roman este astăzi cel care a reușit. Aflat in misiune de poliție aeriana în Lituania, din partea României, la bordul unui avion de vânătoare F16 românesc, căpitanul comandor Pavelescu Costel-Alexandru a reușit să încadreze, să angajeze și să pună la pământ o dronă intrată în spațiul aerian al Estoniei”, a scris Miruță, pe Facebook.

El a subliniat că l-a cunoscut pe comandorul Pavelescu la baza aeriană 86 de la Fetești si că i-a „remarcat de atunci determinarea ca profesional să demonstreze că de la bordul unui F16 va reuși să doboare o astfel de țintă. Astăzi a demonstrat-o”.

 

Miruță spune că reușita comandorului român „este extrem de apreciată la nivelul aliaților” și că a propus acordarea emblemei de emisar pentru pace, clasa întâi, pentru pilotul avionului de vânătoare. „Pentru ca dintr-un avion F16 să fie tras într-o dronă, trebuie îndeplinite simultan o serie de condiții. Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Estonia. Da, România poate”, a continuat el. Ministrul a mai adăugat că, în semn de apreciere pentru ceea ce comandorul Pavelescu a realizat astăzi, a propus acordarea emblemei de emisar pentru pace, clasa întâi.
sursa: gândul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *