Compania aeriană Ryanair se declară ”încrezătoare” că nu se va confrunta cu o penurie de combustibil pentru avioane, în această vară, pe fondul temerilor legate de anulările pe scară largă provocate de războiul din Iran. Totuși, a avertizat călătorii care își rezervă zborurile pentru mai târziu în acest an că s-ar putea confrunta cu tarife creșteri de tarife. Neil Sorahan, directorul financiar al companiei aeriene low-cost, a declarat că este ”din ce în ce mai încrezător că nu vom vedea șocuri de ofertă în această vară”.
Ryanair a declarat că tarifele au scăzut în ultimele săptămâni, din cauza incertitudinii legate de conflictul din Orientul Mijlociu, și se așteaptă ca prețurile să scadă cu un ”procent de o singură cifră” în al doilea trimestru. Compania și-a redus, de asemenea, perspectivele privind tarifele în această vară, preconizând că prețurile vor fi ”în general constante” față de vara trecută, după o prognoză anterioară de o creștere modestă în sezonul de vârf de călătorie.
”Cererea este încă puternică, dar oamenii așteaptă mai mult pentru a rezerva, așa că nu avem vizibilitatea pe care o avem în mod normal pentru perioada iulie-septembrie. Rezervările mai aproape ca dată sunt puternice, dar dacă oamenii așteaptă mai mult, ar putea accepta tarife mai mari”, a adăugat Neil Sorahan.
sursa: biziday
