Au fost percheziţii de amploare la Constanţa într-un dosar de corupţie şi trafic de influenţă. Anchetatorii au intrat inclusiv în sediile Parchetului Curții de Apel și la locuințele procurorilor Teodor Niță și Gigi Ștefan. Cei doi sunt suspectaţi că ar fi intervenit în mai multe dosare penale pentru a obţine soluţii favorabile pentru anumite persoane. În același dosar au avut loc percheziții și la sediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), condusă de consilierul judeţean PSD, Daniel Learciu. Acesta urmează să ajungă în această dimineaţă în faţa anchetatorilor pentru audieri.

UPDATE 11:50 – Se fac percheziţii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța sunt verificați de anchetatori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Liviu Zaharia, avocatul procurorului Teodor Niță, a confirmat că biroul clientului său este controlat de procurori.

“Se efectuează percheziții la PCA Constanța. Sigur, și domnul Niță este de față. Nu, sunt învinuiri aduse asupra lui. Nu uitați. Nu există calitate încă,nu există citație. Neexistând calitate adusă la cunoștință, nu putem discuta de învinuiri”, a declarat Liviu Zaharia, avocatul procurorului Teodor Niță.Ştire iniţială: Nu mai puțin de 13 percheziții domiciliare au avut loc într-un dosar de trafic de influență și alte infracțiuni de corupție, a anunţat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În anchetă apar şi doi procurori. Este vorba despre Teodor Niță și Gigi Ștefan.”Nu ştiu în cine m-am înfipt, nu există nicio formă de acuzaţie Chiar e foarte bine că se întâmplă aşa, pentru că au venit şi au plecat. Nu sunt citat, nu sunt acuzat, nu am nicio legătură”, a declarat procurorul Teodor Niță în faţa jurnaliştilor.

Numele procurorului Teodor Niță, dar şi cel al lui Gigi Ștefan au mai apărut în contexte controversate. Niță a instrumentat dosare importante de corupţie, dar a fost şi ţinta unor acuzaţii grave, una dintre cele mai cunoscute speţe este cea a fostului preşedinte al CNAS, Lucian Duţă. În motivarea sentinţei, judecatorii cab au invocat presupuse demersuri făcute de Teodor Niță și Gigi Ștefan pentru compromite declaraţiile unor martori-cheie şi pentru a îngreuna ancheta

Gigi Ştefan a fost procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, iar Teodor Niţă a fost subordonatul acestuia.Oamenii legii au mers să verifice şi locuinţa lui Learciu Daniel, director al Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – Constanța, dar și consilier județean PSD

“În cursul zilei de astăzi, 13 mai 2026, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală au coordonat punerea în executare a 13 mandate de percheziţie domiciliară. Percheziţiile au fost realizate la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor instituţii publice, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, precum şi alte infracţiuni de corupţie, comise în perioada decembrie 2025 – mai 2026.În cadrul acestor activităţi sunt vizate mai multe persoane, faţă de care există suspiciuni rezonabile privind implicarea în activitatea infracţională investigată, urmând ca probele administrate în cauză să clarifice eventualele fapte şi participaţia fiecăreia dintre acestea”, a transmis Parchetul General într-un comunicat de presă.

sursa: antena3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *