Statistica oficială a calculat că economia României a scăzut în primul trimestru din acest an cu -0,2% față de ultimul trimestru de anul trecut. Calculat față de același trimestru din 2025, PIB-ul a scăzut cu -1,5%. Totuși, Institutul de Statistică a revizuit datele pe anul trecut și a recalculat că în trimestrul al III-lea din 2025 (imediat după creșterea TVA) ar fi fost de fapt o stagnare a economiei, ceea ce ar însemna că, din punct de vedere tehnic, România a intrat în recesiune abia din octombrie, nu din vară, așa cum se anunțase inițial.

Notă: Se consideră intrarea tehnică în recesiune după două trimestre consecutive de scădere a PIB.
Inflația. Potrivit INSSE, în aprilie (luna marcată de sărbătoarea Paștelui și cumpărăturile aferente), inflația anuală a urcat la 10,7%, ca urmare a unui avans lunar al prețurilor de +0,84% față de luna precedentă.
În mod neașteptat, nici alimentele, nici carburanții nu sunt cauza acestei evoluții, ci chiriile plătite în aprilie, în creștere cu +33,5% față de luna precedentă.
Această evoluție nu are o foarte mare legătură nici cu creșterea cursului de schimb al leului. Deși euro a început să se aprecieze încă din 28 aprilie (a atins un vârf pe 6 mai, în ziua imediat următoare moțiunii de cenzură care a demis Guvernul Bolojan), creșterea față de luna precendentă este mult mai mică, de circa 5%. Acest lucru sugerează o creștere semnificativă a chiriilor în euro, probabil începând de la 1 martie, cu efect asupra plăților din aprilie.
Potrivit statisticii oficiale, alimentele s-au scumpit în aprilie, față de luna precedentă, cu +0,5%, mărfurile nealimentare cu +0,4% (benzina s-a ieftinit cu -1,2%, iar motorina s-a scumpit cu +2,3%). Serviciile, care s-au scumpit cu +2,3% într-o singură lună, sunt cele care au influențat semnificativ inflația. Pe lângă chirii, biletele de avion sunt cele care au avut, de asemenea, o creștere semnificativă de tarife, de +27%, dar acest lucru nu este unul neobișnuit în perioada sărbătorilor pascale.
sursa: biziday
