Atac la baionetă: operațiunea „răzgândiți-l pe Bolojan”

Doborârea guvernului Bolojan a declanșat o criză politică (așteptată), dar și un taifun media de proporții cinematografice. PSD nu s-a împăcat cu noua realitate politică: Ilie Bolojan nu a fost dat jos de la conducerea PNL, partidul nu s-a prăbușit în genunchi după ruptura guvernamentală, iar vocile liberale care ar fi vrut continuarea combinației cu social-democrații nu au reușit să schimbe direcția.

O criză politică intrată în faza nervilor la vedere

Pentru PSD, aceasta este problema reală. Nu opoziția în sine, nu reforma ca principiu, nu stabilitatea țării invocată ritualic la televizor.

Problema este că PNL nu mai pare dispus să joace rolul partenerului cuminte, bun de pus la masă, bun de certat în bucătărie și bun de prezentat publicului drept garanție de „responsabilitate”.

Miza nu este PNL, ci PNL fără Bolojan

Atacul social-democrat din aceste zile are o țintă politică destul de transparentă: separarea PNL de Bolojan.

Mesajul repetat obsesiv este că PSD nu ar avea, de fapt, o problemă cu liberalii, ci doar cu actualul lor lider.

Formula e abilă, pentru că încearcă să transmită primarilor, parlamentarilor și baronilor liberali următorul lucru: „Cu voi ne-am înțelege, cu omul acesta nu se poate”.

Altfel spus, PSD nu mai negociază doar între partide, ci încearcă să instaleze o falie psihologică în interiorul PNL.

Primarii, marea sperietoare scoasă din sertar

Argumentul cu primarii liberali este piesa de rezistență a acestui asalt.

Brusc, PSD descoperă durerea administrativă a edililor PNL, ca un medic de gardă chemat la patul pacientului după ce, ani întregi, i-a vândut rețete scumpe.

Ideea rostogolită insistent în spațiul public este simplă:

primarii liberali ar fi nemulțumiți, n-ar fi fost consultați, nu vor să intre în opoziție, au nevoie de bani, de acces la guvernare, de ministere, de robinete bugetare.

Aici, PSD mizează pe reflexul cel mai vechi al politicii românești: frica alesului local că, fără guvern, rămâne fără oxigen.

„Nestatutar”, adică nu ne convine

Cea mai savuroasă piesă a momentului este însă acuzația că decizia PNL de a intra în opoziție ar fi „nestatutară”.

E genul de observație care ar fi comică, dacă n-ar fi atât de sfidătoare politic.

Un lider PSD ajunge să interpreteze statutul PNL și să sugereze că liberalii n-au respectat destul procedurile interne.

Cu puțin efort, probabil se putea cere și convocarea unei comisii mixte PSD-PNL pentru verificarea sentimentelor primarilor liberali, pe bază de tabel nominal și semnătură în triplu exemplar.

De fapt, PSD caută o răscoală internă

Dincolo de glumă, mecanismul e serios.

PSD încearcă să provoace o răscoală internă în PNL.

Nu neapărat una spectaculoasă, cu conferințe de presă și declarații de război, ci una lentă, de culise:

telefoane, nemulțumiri locale, presiune pe parlamentari, iritare între primari, întrebări despre „strategia partidului”, murmure despre „prea multă rigiditate”.

Obiectivul este ca Bolojan să pară izolat în propriul partid. Dacă nu poate fi dat jos frontal, poate fi înconjurat de îndoială.

Culorile media se cam duc spre roșu

În acest decor, zona media apropiată de PSD funcționează ca amplificator. Sunt destul de multe canale pe care se rulează tema „PNL nu e unit”, „există liberali care vor guvernare”, „Bolojan forțează partidul”, „primarii sunt nemulțumiți”.

Nu e nevoie ca toate aceste lucruri să fie false pentru ca operațiunea să fie vizibilă.

Unele tensiuni pot exista, firește. PNL are primari, baroni, calcule locale, nervi și interese. Dar una este să relatezi o tensiune reală și alta este să o umfli cu pompa până când pare început de război civil liberal.

Reforma, adevărata zonă de conflict

PSD nu atacă doar poziționarea PNL, ci și direcțiile de reformă asociate cu Bolojan.

Aici este miza grea.

Bolojan a iritat exact acele rețele administrative care trăiesc din risipă, protecție politică, sinecuri, companii publice căpușate și bugete tratate ca moșie de familie.

De aceea, formula „am deranjat baronii locali” a prins atât de bine în acest moment.

Ea descrie, în fond, conflictul dintre un tip de politică administrativă bazată pe tăieri, disciplină și control al cheltuielilor și un tip de ”politică” românească eternă, în care guvernarea e o masă mare, cu multe scaune, la care se mănâncă pe rând, dar niciodată pe bon fiscal.

PSD vrea guvernare, dar nu cu nota de plată

Aici apare și contradicția centrală a PSD. Social-democrații vor înapoi la guvernare, dar nu vor costul politic al reformei. Vor putere, dar fără austeritate. Vor ministere, dar fără să li se ceară să închidă robinetele. Vor majoritate pro-europeană, dar cu vechile obiceiuri administrative intacte. Vor PNL, dar preferabil un PNL domesticit, fără Bolojan în rol de contabil sever. Pe scurt, PSD vrea guvernare, dar nu vrea să stea lângă stingător când ia foc magazia cu privilegii.

PNL are, totuși, propria lui problemă

Ar fi greșit să transformăm PNL într-o cetate de granit.

Partidul are vulnerabilități reale.

Are primari care gândesc pragmatic, uneori foarte pragmatic.

Are oameni pentru care opoziția nu este o poziție doctrinară, ci o perioadă proastă pentru proiecte locale, contracte și influență.

Are parlamentari care știu că aerul rece al opoziției nu seamănă cu încălzirea centrală de la guvernare.

Așadar, PSD nu inventează complet terenul pe care atacă. Dar îl exploatează agresiv, cu experiența unui partid care știe foarte bine cum funcționează dependența de resurse.

Testul lui Bolojan: să reziste la seducția întoarcerii

Pentru Bolojan, momentul este un test dificil de autoritate.

Dacă PNL se întoarce rapid la guvernare cu PSD, după toată retorica rupturii, liderul liberal riscă să pară un om care a trântit ușa doar ca să intre înapoi pe geam.

Dacă rezistă, poate consolida o linie politică nouă, mai riscantă, dar mai clară.

Nu e sigur că va reuși. Politica românească are o mare capacitate de a mesteca principiile până le transformă în pastă tartinabilă.

Dar, deocamdată, faptul că PSD apasă atât de tare pe pedala „PNL fără Bolojan” arată că liderul liberal încă încurcă planul.

Nu asistăm la negocieri, ci la o operațiune de presiune

Momentul acesta nu trebuie citit ca simplu schimb de declarații.

Este o operațiune politică de presiune.

PSD încearcă să slăbească decizia PNL, să agite primarii, să fisureze autoritatea lui Bolojan și să pregătească terenul pentru revenirea la o formulă de guvernare mai convenabilă.

În același timp, încearcă să compromită reforma înainte ca ea să capete prea multă tracțiune pe direcțiile cele mai sensibile.

Nu pentru că reforma ar fi perfectă, nu pentru că Bolojan ar fi infailibil, ci pentru că orice reformă care atinge privilegiile reale produce instantaneu o coaliție de deranjați.

Iar în România, coaliția deranjaților este, de multe ori, mai eficientă decât orice coaliție de guvernare.
sursa: puterea