Deputatul PNL Robert Sighiartău a anunțat marți după-amiază că Biroul Politic Național al PNL a decis să nu se facă alianță cu PSD pentru o nouă guvernare. ‘‘PNL a votat din nou. Cu majoritate largă menținerea deciziei ca PNL să nu mai facă alianță cu PSD”, a scris acesta pe Facebook. Conform G4Media, au fost 34 de voturi ‘pentru’, 10 abțineri și niciun vot ‘împotrivă’.

Conducerea PNL s-a reunit, de la ora 17, într-o ședință, pentru a stabili direcția în care va merge partidul, în urma demiterii Guvernului Bolojan prin moțiunea PSD – AUR.

În ultimele ore, mai mulți lideri ai PNL și-au manifestat susținerea pentru rămânerea la guvernare, posibil chiar alături de PSD. Printre aceștia, se numără Hubert Thuma, liderul PNL Ilfov, Nicoleta Pauliuc și Adrian Veștea, ambii prim-vicepreședinți PNL.

Pe de altă parte, primarul Bucureștiului, Ciprian Ciucu spune că partidul merge ”mai departe cu Ilie Bolojan! Nu pentru un om, ci pentru principiile pe care le întruchipează”. Totodată, Dan Motreanu, secretarul general al PNL, spune că PSD și AUR ”au datoria să își asume guvernarea, să vină cu o propunere de premier și un program clar”. Ideea este susținută de președintele senatului, Mircea Abrudean: ”Cine dărâmă un guvern trebuie să vină cu soluții, nu cu haos. Responsabilitatea pentru consecințele economice și sociale aparține integral celor care au votat această moțiune”.

Sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *