Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat, joi, într-un comunicat de presă, că Legea partidelor politice și cea privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale vor fi modificate, iar proiectele trebuie finalizate până la sfârțitul lunii mai.

Potrivit sursei citate, prin ordin al președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a fost aprobat Planul de acțiune strategică al AEP pentru anul 2026, care stabilește direcțiile prioritare de reformă instituțională, actualizare normativă, digitalizare, asigurarea integrității finanțării partidelor politice și consolidarea cooperării interinstituționale și internaționale. În acest sens, au fost constituite grupuri de lucru interne responsabile de elaborarea principalelor proiecte de acte normative necesare modernizării cadrului legislativ electoral și consolidării instituționale a autorității.

„Până la sfârșitul lunii mai 2026, grupurile de lucru vor finaliza primele patru proiecte legislative: Legea partidelor politice; Legea privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale; Legea privind organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente; Legea pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 2024/900 privind transparența și direcționarea către un public-țintă în publicitatea politică.

Totodată, în perioada iunie – octombrie 2026, specialiștii AEP vor elabora proiectul de lege privind Codul electoral, un demers esențial pentru armonizarea și modernizarea legislației electorale din România, prin integrarea într-un cadru unitar a normelor privind alegerile locale, parlamentare, prezidențiale, europarlamentare și referendumurile. Acest proces legislativ face parte din strategia instituțională a AEP pentru anul 2026, orientată către reformă, eficiență administrativă, transparență și aliniere la standardele europene și internaționale în materie electorală”, se arată în comunicat.

Următorii pași pentru modificarea legislației electorale

  1. Elaborarea proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu scopul consolidării mecanismelor de control și monitorizare a fluxurilor financiare.
  2. Implementarea standardelor europene de transparență privind publicitatea politică prin elaborarea proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului din 13.03.2024, privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică, pus în aplicare prin Regulamentul Comisiei Europene nr. 1410/2025 privind formatul, modelul și specificațiile tehnice ale etichetelor și ale notificărilor privind transparența materialelor publicitare politice în conformitate cu articolele 11 și 12 din Regulamentul (UE) 2024/900 al Parlamentului European și al Consiliului.
  3. Finalizarea procedurilor de control privind finanțarea activității curente a partidelor politice pentru perioada 2023-2025, și întocmirea rapoartelor de control.
  4. Elaborarea proiectului de lege privind partidele politice.
    sursa:60m

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *