Cel mai recent sondaj IRSOP arată că românii privesc viitorul cu o neîncredere aproape fără precedent – un pesimism atât de adânc încât riscă să devină o profeție care se împlinește singură.
Sondajul economic IRSOP din aprilie 2026 este unul dintre acele momente. Trei sferturi din populație se așteaptă ca prețurile să crească în continuare. Aproape șapte din zece cred că vor trăi mai prost peste un an. Și aproape jumătate sunt convinși că situația va fi mai proastă chiar și peste cinci ani.
Nu e vorba de un pesimism trecător, ci pare unul structural, sedimentat lent, care a trecut deja dincolo de stadiul de îngrijorare și a intrat în cel de resemnare. Iar resemnarea, spun economiștii comportamentali, e mai periculoasă decât panica. Panica poate fi calmată. Resemnarea se auto-perpetuează.
Inflația fără orizont
Inflația nu este nouă pentru România. Generații întregi au crescut cu amintirea ei. Dar ceea ce face situația actuală particulară nu este nivelul ei, ci absența oricărui orizont de scădere vizibil. Când oamenii nu văd capătul tunelului, comportamentul lor se schimbă fundamental. Economisesc mai puțin, cheltuiesc mai puțin, nu intră în afaceri, amână deciziile mari.
Așteptările inflaționiste ridicate au un efect aproape narcotic asupra economiei: ele devin auto-confirmatoare. Dacă toată lumea crede că prețurile vor crește, nimeni nu mai negociază prețurile de azi – și prețurile cresc. IRSOP documentează acest fenomen cu o rigurozitate rece: 76% dintre respondenți se așteaptă la scumpiri, față de 75% în martie. O mică mișcare, dar în direcția greșită.
Foarfecele veniturilor
Ecuația e brutală în simplitatea ei: prețurile urcă, veniturile stagnează. Doar 34% dintre români cred că veniturile lor vor crește în următorul an — în scădere față de 38% în martie. Restul de 63% se așteaptă să rămână cu același venit sau cu unul mai mic. Când îi pui față în față cu așteptările inflaționiste, obții un tablou de eroziune lentă a puterii de cumpărare, văzută în timp real de cetățenii înșiși.
Implicația la care ajung analiștii IRSOP – și care merită luată în serios – este că Guvernul s-ar putea găsi în situația de a trebui să subvenționeze costul vieții pe scară largă. Nu e o predicție alarmistă, e o proiecție rece: dacă 71% din populație intră în iarnă cu venituri insuficiente față de prețuri, presiunea politică pentru intervenție va deveni imposibil de ignorat.
Consumul care se contractă
Cifrele din retail confirmă ce simte orice comerciant: 55% din populație cumpără mai puțin pentru consumul curent față de acum un an. E o compresie semnificativă, care se va vedea în cifrele de afaceri ale companiilor din trimestrul următor, dacă nu se vede deja.
Interesant este însă unde se duc totuși banii celor care intenționează să cheltuiască. Pregătirea profesională (49%) și economiile de urgență (46%) conduc detașat — ambele semnale clare de anxietate, nu de optimism. Oamenii nu investesc pentru a crește, investesc pentru a supraviețui incertitudinii. Pe locul trei, surprinzător pentru un an de criză, apare mașina nouă sau second-hand (24%, în creștere față de 20% în martie) — posibil un efect al deprecierii monedei și al percepției că bunurile tangibile sunt mai sigure decât economiile în lei.
Piața muncii: liniște fragilă
Singura veste relativ bună din sondaj vine de la percepția siguranței locului de muncă: 77% dintre angajați se simt în siguranță, în creștere față de 71% în martie. Dar nuanța e importantă: acest sentiment de securitate nu înseamnă mobilitate. Dintre cei care siți că locul lor de muncă e în pericol, 80% spun că joburi noi se găsesc greu în zona lor. Piața muncii nu e în colaps, dar s-a răcit vizibil — iar răcirea înseamnă că și angajații cu joburi stabile au pierdut capacitatea de a negocia salarii mai mari.
E un cerc vicios elegant în cruzimea lui: prețurile cresc, dar nimeni nu poate cere mărire de salariu pentru că piața muncii nu mai permite acest lux. Presiunea se acumulează în tăcere.
Criza de încredere – adevărata problemă
Dincolo de toate cifrele, IRSOP identifică corect miza centrală: nu inflația, nu veniturile, nu chiar consumul – ci prăbușirea încrederii în viitor. Când 68% cred că vor trăi mai prost peste un an, iar 45% cred că și peste cinci ani lucrurile vor fi mai rele, suntem în fața unui fenomen psihologic care transcende orice ciclu economic normal.
Studiile de economie comportamentală, de la Kahneman la Shiller, arată că așteptările negative persistente modifică structura deciziilor: oamenii fac mai puțin, riscă mai puțin, planifică mai puțin. Cel mai preocupant efect, semnalat și de analiștii IRSOP, este emigrarea – nu din disperare acută, ci din calcul rece: dacă nu există perspectivă de îmbunătățire, de ce să rămâi?
sursa:60m