UPDATE, luni, ora 9:25. Departamentul pentru Situații de Urgență a emis o actualizare privind efectele intensificării vântului. Astfel, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat efecte semnificative în 72 de localități din 18 județe și în București. Pompierii au intervenit la 99 de imobile din care s-au desprins părți de acoperișuri și au degajat 106 arbori și 18 stâlpi de electricitate prăbușiți. În total, au fost avariate 15 autoturisme.

Alimentarea cu energie a fost întreruptă în 138 de localități din județele Moldovei, ceea ce a afectat 35 de mii de consumatori. Până în această dimineață, problemele au fost remediate.

În plus față de victimele anunțate duminică după-amiază, salvatorii informează că un bărbat a fost rănit de o creangă care a căzut peste el, în parcul IOR din Sectorul 3, București. El a fost dus la spital în stare de conștiență.

Pe fondul avertizărilor meteorologice de vânt, s-au produs pagube și victime în județele: Alba, Bacău, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timiș și Vaslui și în capitală.

Știrea în formă inițială. Vântul puternic produce pagube și victime, în 14 județe. Peste 50 de acoperișuri au fost smulse, iar zece mașini au fost avariate (una în mers) de copaci și stâlpi căzuți. O persoană pe care a căzut un acoperiș (la Huși) a decedat, iar altele au fost rănite (la Timișoara, Iași, Bacău) de crengile rupte ale copacilor. 138 de localități nu au curent electric.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență informează că, până la 15.30, vântul puternic a produs efecte în 56 de localități din 14 județe (AB, BC, BT, CJ, CS, GL, HR, HD, IS, NT, SM, SV, TM și VS).

S-a intervenit pentru degajarea unor elemente de construcție de la 51 imobile (38 acoperișuri de bloc, 11 acoperișuri de casă, 2 operatori economici), respectiv pentru îndepărtarea a 59 copaci și 9 stâlpi de electricitate prăbușiți, fiind avariate 10 autoturisme.

Efecte semnificative s-au înregistrat astfel:

  • În municipiul Huși din jud. Vaslui, o persoană a fost lovită de acoperișul unui bloc dislocat de rafalele de vânt. La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului victima era inconștientă, iar după efectuarea manevrelor de resuscitare aceasta a fost declarată decedată.
  • În loc. Târgu Frumos din jud. Iași, o persoană a fost lovită de o creangă ruptă de vânt. La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului victima era conștientă, prezenta TCC, fiind transportată la spital.
  • În mun. Timișoara din jud. Timiș, o persoană a fost lovită de o creangă ruptă de vânt. La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului victima era conștientă, prezenta TCC, fiind transportată la spital.
  • În loc. Furnicari din jud. Bacău, un copac s-a prăbușit peste un autoturism aflat în deplasare. Conducătorul autovehiculului s-a autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție. Persoana nu a necesitat îngrijiri medicale.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, se înregistrează avarii în 138 localități din 6 județe (BC, BT, IS, NT, SV și VS), însumând un număr de 35.059 consumatori finali nealimentați.

“La momentul raportării se intervine pentru remedierea situațiilor semnalate. La acest moment (ora 15:30) se acționează pentru înlăturarea efectelor ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate la nivelul a 6 județe (BC, BT, IS, NT, SV și VS).

Echipajele de pompieri, alături de celelalte structuri operative ale Ministerului Afacerilor Interne, acționează integrat, pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor. Intervențiile sunt coordonate unitar, iar situația operativă este monitorizată permanent, pentru a asigura un răspuns rapid și eficient”.

sursa:biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *