Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului era condus, în scripte, de senatorul USR Irineu-Ambrozie Darău, dar, în realitate, de șefa sa de cabinet, Adriana-Laura Miron. Numai că de vreo două zile, printr-o mutare a premierului Ilie Bolojan, șefa de cabinet a lui Darău a preluat controlul total al ministerului.

Ca atare, ministrul Irineu Darău a impus-o pe aceasta ca administrator special la două societăți aflate sub tutela Ministerului Economiei – Carfil SA Brașov și IOR SA București. Numai că cele două sinecuri nu au fost de ajuns, fapt pentru care, în urmă cu două zile, premierul Ilie Bolojan a numit-o pe Adriana-Laura Miron în funcția de secretar general al Ministerului Economiei.

Administrator special, condamnat cu suspendare

Nu trebuie omis faptul că Adriana-Laura Miron a fost condamnată definitiv, în decembrie 2015, de Curtea de Apel București, la 2 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul penal 23034/299/2013, pentru fapte de abuz în serviciu și fals intelectual în formă continuată.

Dar, cu toate acestea, ministrul Irineu Darău a impus-o ca administrator special la două societăți cu activitate militară – Carfil SA Brașov și IOR SA București. Așadar, Ministerul Economiei a ajuns să fie condus și oficial de Adriana Miron, aflată într-o relație extrem de apropiată cu ministrul Irineu Darău.
sursa:6om

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *