… iar guvernul nu se prăbușește încă. Nu pentru că ar fi devenit brusc solid, ci fiindcă mai există câteva șuruburi politice care refuză să sară din perete.
Kelemen Hunor a declarat miercuri că UDMR rămâne în echipa de guvernare dacă miniștrii PSD demisionează, iar Ilie Bolojan a explicat că portofoliile vacante ar urma să fie preluate temporar de miniștrii rămași.
În aceeași logică, și USR a transmis că rămâne alături de premier.
Când ușa nu cade, dar nici nu mai stă bine
În politica românească, marile crize nu se termină neapărat prin soluții elegante. De multe ori, ele sunt doar amânate de câte o piesă aparent modestă, care încă rezistă. De data asta, piesa respectivă este UDMR.
După ce PSD a intrat pe culoarul demisiilor și a lăsat impresia că vrea să dărâme toată schela politică, mulți s-au grăbit să considere guvernul Bolojan aproape mort.
Numai că între „moare acum” și „mai scârțâie puțin” există totuși o diferență. Iar această diferență a fost marcată azi de Kelemen Hunor.
UDMR joacă rolul mecanicului de avarie
Declarația liderului UDMR nu a fost romantică, eroică sau încărcată de metafore despre salvarea națională.
A fost rece și practică:
guvernarea trebuie să meargă mai departe, iar UDMR rămâne în echipă. Exact aici stă greutatea momentului.
UDMR nu oferă entuziasm, ci funcționalitate.
Nu promite paradis administrativ, ci spune că statul trebuie ținut în mers. Într-o perioadă în care PSD își retrage oamenii, iar Bolojan refuză să plece, acest tip de sprijin contează enorm. Nu arată că executivul a redevenit puternic. Arată doar că nu s-a rupt complet.
Faptul că UDMR nu a dezertat spune și el ceva
Mai e aici un detaliu important. UDMR a ales de data asta să nu dezerteze, deși politic i-ar fi fost probabil mai simplu să se retragă frumos, să invoce instabilitatea și să aștepte viitoarele oferte de la următoarea construcție majoritară.
Uniunea a mai practicat în trecut acest ”realism flexibil”, deci ieșirea nu ar fi surprins pe nimeni; tocmai de aceea, rămânerea ei contează mai mult decât pare la prima vedere.
Soluția de moment: improvizația disciplinată
Ilie Bolojan a explicat și mecanismul de supraviețuire:
locurile vacante lăsate de PSD ar urma să fie acoperite (parțial? integral?) de titularii portofoliilor care rămân. Este o soluție de avarie, nu o formulă sănătoasă pe termen lung.
Astfel încât… guvernul poate continua să funcționeze, dar va funcționa mai îngust, mai obosit și mai vulnerabil.
E genul de aranjament care ține becul aprins, dar nu-ți dă impresia că instalația electrică e grozavă.
Statul nu intră în beznă totală, însă nici nu poate pretinde că traversează o perioadă de mare robustețe instituțională.
Ce a spus, de fapt, Kelemen Hunor
Partea cea mai lucidă din mesajul lui Hunor este aceea în care admite că, pe termen lung, România are nevoie de un guvern majoritar, capabil să rezolve problemele grele: deficitul, PNRR-ul, stabilitatea bugetară.
Aici nu mai vorbim despre cosmetizare, ci despre adevărul simplu al momentului.
UDMR nu spune că actuala formulă este bună. Spune doar că, în lipsa unei variante mai solide, nu vrea să lovească și în ultima balama care mai ține ușa instituțională în țâțâni.
E o poziție sobră, ușor cinică și foarte realistă.
O stabilitate românească, adică una care scârțâie
Imaginea zilei e destul de clară:
PSD trage spre ieșire,
Bolojan rămâne pe poziție,
USR și UDMR nu fug din cameră,
iar guvernul încearcă să funcționeze cu mai puțini oameni și cu mai multe improvizații.
Nu e deloc o scenă glorioasă.
E mai curând o fotografie exactă a politicii românești: multă tensiune, puțină eleganță și o doză serioasă de tâmplărie de urgență
sursa: puterea