Schimbările vor fi următoarele:

  • O călătorie cu metroul – 7 lei, față de 5 lei.
  • Abonamentul lunar – 140 de lei, față de 100 de lei
  • Cartela valabilă 24 de ore – 18 lei, față de 9 lei.
  • Abonamentul de 24 de ore – 18 lei, față de 12 lei
  • Abonamentul săptămânal – 60 de lei, față de 45 de lei
  • Abonamentul pe 6 luni – 700 de lei, față de 500 de lei
  • Abonamentul anual – 1.300 de lei, față de 900 de lei.

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban (PSD), a semnat ordinul miercuri, în ceea ce pare a fi ultima zi de mandat, după ce social-democrații au decis să-i retragă sprijinul politic lui premierului Ilie Bolojan. De altfel, este posibil ca înaintea ședinței de guvern de joi dimineață, PSD să-și retragă miniștrii. Informația privind semnarea actului a fost confirmată de ministru pentru Hotnews și Euronews.

Metrorex ceruse de această scumpire, pe care a numit-o “necesară”, pe motiv că au crescut cheltuielile totale ale companiei. Metrorex beneficiază de subvenție de la stat în valoare de 761 de miliarde de lei, în anul 2026. Ultima majorare a tarifelor la metrou a avut loc în ianuarie 2025. Atunci, tariful unei călătorii a crescut de la 3 lei la 5 lei.
Sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *