În legislația aferentă circulației rutiere, respectiv OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a acesteia, nu am identificat nicio prevedere care să permită confiscarea vehiculului utilizat la săvârșirea unei contravenții, în funcție de „solvabilitatea” sau „insolvabilitatea” cetățeanului.

În aceste condiții, dacă tot încearcă să iasă în evidență prin „profesionalismul” de care dă dovadă, îl întrebăm public pe domnul comisar-șef Giugariu Constantin: de ce, în momentul în care a fost sancționat contravențional pentru depășirea vitezei, nu i-a fost confiscată mașina de către polițiștii rutieri?

Evident, nu așteptăm un răspuns, având în vedere interpretările sale discutabile privind legislația din domeniul rutier. Totuși, este important ca opinia publică să își formeze o imagine cât mai obiectivă asupra celor care ajung să ocupe funcții de conducere în Poliția Română.

Pentru a-l sprijini în înțelegerea competențelor sale și pentru a evita derapajele de la normele deontologice, îi transmitem că poate da dispoziții în mod direct doar șefului Serviciului Rutier și șefului BDNE. Ar fi util ca, înainte de a se erija în „macro-șef” sau „micro-șef”, să își consulte fișa postului.

În zilele următoare vom prezenta și alte situații care evidențiază modul în care acest exemplu de „profesionalism” își exercită funcția ocupată pe perioadă determinată, fără concurs, în condițiile în care pe site-ul oficial al IPJ Bacău nu există precizări privind modalitatea de ocupare a postului.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol

sursa: sindicatuleuropol

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *