Astăzi am participat la Proiectul educațional „Școala părinților, Front comun pentru copiii noștri”, desfășurat cu implicarea Primăriei Orașului Găești, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Șerban Cioculescu”, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița , Organizația „Salvați Copiii” România și Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Dâmbovița.

A fost un moment care a demonstrat că atunci când administrația locală, școala, instituțiile statului și comunitatea stau la aceeași masă, copiii devin prioritatea reală, nu doar un deziderat.

Dialogul cu părinții și specialiștii prezenți a evidențiat nevoia de sprijin, informare și parteneriat constant pentru a asigura copiilor noștri siguranță, echilibru emoțional și șanse reale la dezvoltare.

Alături de mine au fost prezenți: Inspector Școlar General prof. Stancu Valentin Irinel, Agent Șef principal de poliție Bucuroiu Ion Victor, Jr. Zoe Daniela, Psiholog Stanciu Constanța, Prof. Cojocaru Andreea Ionela, Prof.Vechiu Teodora Marilena , Consilier școlar Radu Emilia și nu în ultimul rând Director prof. Vișoiu Carmen și Director adjunct prof. Alexe Nicoleta.

Cred cu tărie că viitorul unei comunități se construiește prin educație și prin implicarea directă a tuturor actorilor responsabili.
Copiii noștri au nevoie nu doar de școli bune, ci și de o comunitate unită, atentă și prezentă în formarea lor.

Felicit organizatorii și toți participanții pentru implicare și pentru mesajul puternic transmis astăzi:
“Găeștiul își protejează și își susține copiii, iar împreună putem construi un viitor mai sigur și mai bun pentru fiecare dintre noi”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *