• După luni de presiuni asupra Caracasului, Donald Trump a anunțat sâmbătă dimineață că președintele venezuelean Nicolas Maduro a fost capturat într-o acțiune „de amploare” organizată de forțele speciale americane.
  • Mai multe explozii au fost auzite la circa două ore după miezul nopții, pe 3 ianuarie, în capitala Caracas și în alte zone din Venezuela.
  • Potrivit imaginilor difuzate de agențiile de presă, au fost lovite mai multe baze militare ale țării.
  • Rusia și Iran au condamnat Statele Unite, în timp ce Spania s-a oferit să medieze obținerea unor soluții pașnice în Venezuela.
  • Șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a afirmat că Maduro „nu are legitimitate” și a cerut o „tranziție pașnică” după capturarea sa.

 

Moscova, care menține relații strânse cu Venezuela, s-a declarat extrem de îngrijorată de informațiile potrivit cărora Nicolas Maduro și soția sa ar fi fost îndepărtați cu forța din țară în urma unor „acțiuni agresive” din partea Washingtonului.

„Solicităm clarificarea imediată a acestei situații”, a declarat Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei pe 3 ianuarie, într-un comunicat.

„Astfel de acțiuni, dacă au avut loc într-adevăr, constituie o încălcare inacceptabilă a suveranității unui stat independent, respectul pentru care este un principiu cheie al dreptului internațional”, continuă Ministerul rus de Externe.

Venezuela este cel mai important partener al Moscovei în America Latină și a oferit sprijin diplomatic și militar regimului Maduro de-a lungul anilor, în contextul presiunilor internaționale și interne cu care acesta s-a confruntat din cauza alegerilor contestate și a crizei economice actuale.

Reacția Rusiei vine după ce Statele Unite „au desfășurat cu succes o operațiune de amploare împotriva Venezuelei și a liderului său, președintele Nicolas Maduro, care a fost capturat împreună cu soția sa și transportat cu avionul în afara țării”, conform președintelui american Donald Trump.

La scurt timp după acest anunț, vicepreședinta Delcy Rodriguez a declarat că guvernul de la Caracas nu știe unde se află președintele Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, și a cerut dovezi că cei doi sunt în viață, potrivit unei înregistrări audio difuzată de televiziunea de stat din Venezuela.
sursa:România. Europalibera

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *