În timpul unei discuții cu jurnaliștii, președintele Ucrainei a declarat că planul de pace în 20 de puncte este finalizat în proporție de 90% și că se așteaptă ca, în timpul întâlnirii cu omologul american, să fie ridicată problema teritoriilor.
Zelenski a precizat că nu a primit niciun răspuns oficial din partea Rusiei, adăugând că negociatorii ucraineni discută exclusiv cu cei americani, care la rândul lor negociază cu partea rusă. El a subliniat că orice acord va trebui agreat atât de Rusia, cât și de aliații europeni ai Ucrainei.
Dimineață, președintele a scris pe rețelele sociale că a primit o actualizare cu privire la discuțiile tehnice, de la cel mai înalt reprezentant al delegației ucrainene, Rustem Umerov. A mai arătat că “s-a convenit asupra unei întâlniri la cel mai înalt nivel, cu președintele Trump, în viitorul apropiat. Multe pot fi decise înainte de Anul Nou”. Joi, Zelenski a purtat discuții cu negociatorii americani, în special emisarul Steve Witkoff și Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump.
Separat, Kremlinul a informat că principalul consilier al lui Vladimir Putin a avut discuții telefonice suplimentare cu oficialii americani și că Rusia s-a angajat să continue negocierile. Rusia a punctat că au loc progrese lente, dar constante.
În ultima perioadă, liderii ucraineni au căutat să obțină garanții din partea Statelor Unite, ca parte a unui acord de pace, iar Zelenski a declarat că există propunerea creării unei zone demilitarizate în zonele din Donbas pe care Armata Rusă nu le-a cucerit. Președintele ucrainean spunea, încă de miercuri, că dacă Armata Ucraineană s-ar retrage 40 de kilometri în spatele liniei frontului din est, pentru crearea zonei demilitarizate, atunci Armata Rusă ar trebui să facă același lucru.
În cea mai recentă variantă a planului de pace, SUA și Europa se angajează să ofere Ucrainei garanții de securitate pe modelul Articolului 5 din Tratatul NATO.
sursa: biziday
