La cererea Parchetului European (EPPO) condus de Laura Codruţa Koveși, poliția belgiană a efectuat percheziții în mai multe clădiri ale Colegiului Europei din Bruges, la Serviciul European de Acțiune Externă din Bruxelles și la locuințele suspecților. Autoritățile belgiene au beneficiat și de sprijinul Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF). Trei suspecți au fost reținuți.
Perchezițiile au avut loc în cadrul unei anchete privind presupuse fraude legate de formarea diplomaților juniori, cu fonduri UE. Mai exact, este proiectul pentru Academia Diplomatică a Uniunii Europene – un program de formare de nouă luni pentru diplomații juniori din statele membre –, care a fost atribuit Colegiului Europei din Belgia, în perioada 2021-2022, în urma unei licitații organizată de Serviciul European de Acțiune Externă.
EPPO a declarat că are „suspiciuni puternice” că normele privind ”concurenţa loială” au fost încălcate atunci când ”informaţii confidenţiale legate de achiziţii au fost comunicate unuia dintre candidaţii care participau la licitaţie”.
”Există suspiciuni puternice că, în timpul procesului de licitație pentru program, a fost încălcat articolul 169 din Regulamentul financiar referitor la concurența loială și că informații confidențiale legate de achizițiile publice în curs au fost partajate cu unul dintre candidații care participau la licitație. Înainte de percheziții, EPPO a solicitat ridicarea imunității mai multor suspecți, care a fost acordată”, transmite EPPO.
sursa: biziday
