Sébastien Lecornu, ministre des armées lors de l'accueil par le couple présidentiel français du président du Kazakhstan au palais de l'Elysée à Paris pour un dîner d'état le 5 novembre 2024. © Dominique Jacovides / Bestimage Arrivals at the state dinner in honour of Kassym-Jomart Tokaïev, President of Kazakhstan, at the Elysée Palace in Paris on november 5th 2024

Premierul Sebastien Lecornu a cerut organizarea unor discuţii confidenţiale cu parlamentarii pentru a găsi un compromis privind bugetul naţional, după o dezbatere tensionată în Adunarea Naţională legată de impozitarea averilor, care s-a încheiat cu aprobarea unei noi taxe pe „averea neproductivă”.

Miniştrii vor invita reprezentanţi ai principalelor grupuri politice pentru a stabili „principii generale de consens” privind proiectul de buget şi capitolul de securitate socială, a declarat Lecornu. „Trebuie să ne schimbăm abordarea, pentru că a face asta aici, în faţa camerelor de filmat, nu permite o discuţie sinceră – dimpotrivă, alimentează reflexe partizane”, a spus el vineri seara în parlament.

Apelul premierului a venit la scurt timp după ce Adunarea Naţională a respins propunerile stângii privind o taxă inspirată de economistul Gabriel Zucman, susţinută de socialişti. Deşi guvernul s-a opus măsurii, Lecornu trebuie să calmeze tensiunile cu socialiştii, care ameninţă cu o moţiune de cenzură dacă nu vor fi incluse măsuri de creştere a impozitelor pentru cei bogaţi.

Târziu vineri, parlamentarii au aprobat o versiune revizuită a impozitului pe avere introdus de Emmanuel Macron, care vizează acum „averea neproductivă”, inclusiv economii financiare, proprietăţi nelocative, iahturi, maşini de lux şi opere de artă. Ministrul bugetului Amélie de Montchalin a descris-o drept o „formă hibridă de impozitare”, menţionând că textul urmează să fie reanalizat în Senat şi apoi întors la Adunarea Naţională.

Liderul socialist Olivier Faure a numit noua taxă „un nou ISF” (Impot de Solidarité sur la Fortune), referindu-se la impozitul pe avere pe care Macron l-a modificat în 2017 pentru a se concentra pe proprietăţi imobiliare. Deputatul Philippe Brun a scris pe X că este o „victorie”, estimând venituri suplimentare de 2 miliarde de euro faţă de versiunea anterioară.

O prăbuşire a guvernului ar putea duce la alegeri anticipate şi ar periclita procesul bugetar, crucial pentru reducerea celui mai mare deficit din zona euro. Instabilitatea politică a afectat deja pieţele de obligaţiuni, unde vânzările de active franceze au dus la creşterea costurilor de împrumut în ultimele luni.

Faure a subliniat că dezbaterea privind taxarea este esenţială pentru a evita reduceri drastice ale cheltuielilor, iar după respingerea taxei Zucman a cerut venituri suplimentare de 15 miliarde de euro. Lecornu a replicat că o taxă constituţional acceptabilă care să aducă 10–15 miliarde de euro este „nerealistă”, dar s-a declarat deschis la ajustări fiscale şi sociale, promiţând o revizuire a planurilor de îngheţare a pensiilor şi ajutoarelor sociale.

Premierul a cerut ministrei de Montchalin să elaboreze estimări de cost pentru toate măsurile propuse şi impactul asupra companiilor şi gospodăriilor. Discuţiile vor începe cu cheltuielile, urmate de taxe, inversând ordinea tradiţională a dezbaterilor parlamentare.

„Nu e o situaţie uşoară, toată lumea recunoaşte asta, dar acesta este un moment al adevărului, care va însemna fie declin, fie reînnoire”, a spus Lecornu.

Faure a transmis că socialiştii vor continua dialogul şi chiar i-a mulţumit premierului pentru deschiderea privind pensiile şi ajutoarele, dar a precizat că nu pot susţine bugetul în forma actuală: „Trebuie să căutaţi compromisul — dacă nu o faceţi, la final nu va exista buget şi va trebui să revenim la urne.”
sursa: zf.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *