Banca Națională a României estimează că economia se află „pe traiectoria unei ajustări ordonate”. Potrivit celui mai recent Buletin lunar al BNR (august 2025), următoarele luni vor aduce stabilitate relativă, fără relansare spectaculoasă, dar și fără derapaje. În viziunea băncii centrale, inflația va continua să scadă treptat, iar economia ar putea reveni pe o creștere solidă abia din 2026, când dobânzile ar putea începe să coboare.
Inflația se domolește, dar prețurile nu revin la normal peste noapte
Inflația rămâne principalul obstacol al economiei. BNR estimează că vârful acesteia a fost atins în trimestrul al treilea din 2025, în jurul valorii de 9,2%, urmând o descreștere lentă până la finalul anului, spre 8%, și o continuare a tendinței descendente în 2026. Motivul pentru care procesul este lent ține de efectele secundare ale creșterilor de prețuri din ultimii ani: energia, alimentele și chiria se transmit lent în prețurile generale, iar ajustările fiscale recente mențin presiuni asupra consumului. „Traiectoria dezinflationistă este solidă, dar graduală. Procesul va continua și în 2026, în condițiile unei cereri interne temperate și ale stabilității cursului valutar”, notează BNR.
Pe scurt, prețurile nu vor mai urca la fel de repede, dar nici nu vor reveni la nivelurile de acum doi-trei ani. BNR estimează că ținta de inflație de 2,5% ±1 punct procentual ar putea fi atinsă abia în a doua jumătate a anului 2027.
Dobânzile rămân ridicate încă o perioadă
Chiar dacă dobânzile interbancare au început să scadă ușor, banca centrală nu se grăbește cu relaxarea politicii monetare. Dobânda-cheie rămâne la 6,5%, un nivel considerat „restrictiv, dar necesar” pentru a ancora așteptările inflaționiste.
sursa: puterea
