Update: Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat pe pagina sa de X spunând că un tarif de 30% ar afecta “întreprinderile, consumatorii și pacienții de pe ambele părți ale Atlanticului”. Șefa executivului european a adăugat că UE va continua să lucreze pentru acord până la 1 august și că “suntem pregătiți să protejăm interesele UE cu contramăsuri proporționale”.

Știrea inițială: Donald Trump a făcut anunțul public pe rețelele sociale, unde a scris: “Am avut ani de zile să discutăm despre relația noastră comercială cu Uniunea Europeană și am ajuns la concluzia că trebuie să renunțăm la aceste deficite comerciale pe termen lung, mari și persistente, generate de politicile dumneavoastră tarifare și netarifare și de barierele comerciale. Din păcate, relația noastră a fost departe de a fi reciprocă.” 

Taxele sunt mult mai mari decât cele așteptate, de 10%, despre care se credea că au fost negociate de comisarul european pentru comerț, Maroš Šefčovič. Momenta, nu este clar ce produse vor fi vizate, însă cel mai probabil UE va cere redeschiderea negocierilor.

Statele din blocul comunitar sunt în contradicție în ceea ce privește acordul pe care UE ar trebuie să îl încheie cu SUA. Germania a cerut un acord rapid pentru a-și proteja industria, în timp ce alți membri ai UE, precum Franța, au declarat că negociatorii UE nu ar trebui să cedeze unui acord unilateral în termenii SUA.

The Guardian subliniază că înainte ca taxele să intre în vigoare sunt necesare negocieri suplimentare pentru a fi creat un acord în acest sens. Marea Britanie, de pildă, a lucrat șapte săptămâni pentru a-și înregistra acordul cu SUA, care includea o promisiune de reducere a tarifelor la exporturile de autoturisme de la 27,5% la 10%.

În ceea ce privește Mexicul, în scrisoarea adresată de Donald Trump liderului Mexicului, președintele american a recunoscut că țara a făcut eforturi pentru stoparea fluxului de migranți și de fentanil către Statele Unite, dar a spus că că nu a făcut suficient pentru a împiedica America de Nord să se transforme într-un “teren de joacă pentru narcotrafic”.

sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *