Cel mai serios semnal de alarmă a fost dat de un video postat on-line, filmat chiar dintr-unul dintre robotaxiuri – într-o intersecție clar marcată cu linie continuă dublă, mașina pare derutată și face manevre ezitante, după care depășește pe contrasens o coloană oprită la semafor.

 

Într-un alt video, filmat dintr-o altă mașină, vehiculul Tesla fără șofer frânează puternic și fără motiv, aparent după ce trece pe lângă o mașină de poliție cu girofarurile pornite, dar oprită la marginea drumului.

 

Autoritatea pentru siguranța drumurilor din SUA s-a autosesizat și a cerut Tesla explicații în legătură cu aceste filmări. Testele cu robotaxi – vehicule Tesla Model Y fără șofer, au început duminică în Austin (Texas), fiind pentru prima dată când mașinile Tesla fără șofer uman transportă pasageri plătitori. Este vorba de doar 10-20 de vehicule, iar pasagerii sunt aleși dintr-un grup selectat, pe bază de înscriere voluntară. Tesla a spus că robotaxiurile vor fi supravegheate de un “monitor uman de siguranță” aflat pe scaunul din dreapta față.

Elon Musk consideră conceptul o parte importantă a viitorului financiar al companiei și prevede că mii de astfel de mașini vor circula în SUA. Lansarea din weekend a adus o creștere semnficativă a acțiunilor companiei la bursă, luni.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *