Elena Udrea şi-a retras cererea de liberare condiţionată care fusese înregistrată la Judecătoria Ploieşti. Fostul ministru al Turismului va formula o nouă cerere după ce va intra în comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Târgşor.
Elena Udrea şi-a retras cererea de liberare condiţionată care fusese înregistrată la Judecătoria Ploieşti, potrivit informațiilor apărute acum câteva minute.
Fostul ministru ar urma să formuleze o nouă cerere după ce va intra în comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Târgşor, care va analiza dacă fostul ministru îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberată înainte de termen, au precizat surse apropiate de acest caz pentru Agerpres.
Judecătoria Ploiești nu va mai da verdictul pentru Elena Udrea
Amintim că Tribunalul Prahova a admis, la sfârşitul lunii mai, contestaţia la executare formulată de Elena Udrea şi a dispus deducerea din pedeapsa de şase ani închisoare pe care aceasta a primit-o în dosarul „Gala Bute” a unei perioade cumulate de circa opt luni.
„Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 181 din data de 28.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, perioada de la data de 10.02.2015 la data de 25.02.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost reţinută, arestată preventiv şi arestată la domiciliu în dosarul penal nr. 880/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, perioada de la data de 25.02.2015 la data de 16.06.2015, reprezentând perioada în care petenta a fost arestată preventiv şi arestată la domiciliu în România, perioada de la data de 03.10.2018 la data de 24.12.2018, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Republica Costa Rica, perioada de la data de 07.04.2022 la data de 16.06.2022, reprezentând perioada în care aceasta a fost arestată în Bulgaria, precum şi perioada executată efectiv în România respectiv de la data de 16.06.2022 la zi”, arată minuta deciziei.
SURSA FOTO: evz.ro
Udrea a avut câștig de cauză în două contestații la executare, ambele admise de Tribunalul Prahova
În ultima lună, Udrea a avut câștig de cauză în două contestații la executare, ambele admise de Tribunalul Prahova. Ea a cerut ca din condamnarea sa să fie deduse mai multe perioade de privare de libertate: reținere, arest preventiv, arest la domiciliu, precum și detenția executată în Costa Rica și Bulgaria.
Ultima contestație s-a referit la cele 15 zile de arest la domiciliu în dosarul Microsoft, deducerea fiind contestată de DNA pe motiv că în acel dosar nu a existat o hotărâre definitivă. Totuși, pe 27 mai, Tribunalul a admis cererea Elenei Udrea, iar contestația DNA a fost ulterior respinsă de Curtea de Apel Ploiești.
Potrivit Codului Penal, eliberarea condiționată poate fi dispusă dacă persoana condamnată a executat cel puțin două treimi din pedeapsa aplicată (pentru pedepse de până la 10 ani) și se află într-un regim semideschis sau deschis.
De asemenea, trebuie să fi achitat obligațiile civile impuse prin hotărârea de condamnare, cu excepția cazului în care se dovedește imposibilitatea obiectivă de a le achita.
În practică, instanțele acordă liberarea condiționată și atunci când există convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate, chiar dacă prejudiciile nu au fost achitate integral.
sursa: capital
DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.