Volodimir Zelenski este prezent în Ankara, capitala Turciei, unde a fost primit de președintele Recep Erdogan. Într-o conferință de presă, a declarat că “nu este nimic de făcut la Istanbul” cu referire la runda de negociere care ar trebui să aibă loc între delegațiile Rusiei și Ucrainei, pe tema unui acord de încetare a focului.
Mai departe, el a afirmat că așteaptă informații despre ora întâlnirii de la SUA și Turcia și că delegația ucraineană va fi condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov. În plus, a descris delegația rusă ca fiind “una de decor” și a spus despre partea rusă că nu este serioasă în negocieri. Mai departe, le-a răspuns jurnaliștilor că Ucraina rămâne pregătită pentru negocieri directe cu Rusia și, despre un posibil eșec al negocierilor din Istanbul, că au mai avut loc și alte inițiative, în formate diferite, în Arabia Saudită, Marea Britanie sau Franța.
Nu este clar la ce oră va începe evenimentul din Istanbul. Deși această ședință este învăluită în incertitudine, ce este sigur este că tot în Turcia, dar la Antalya, secretarul american de Stat va avea o discuție cu miniștrii de Externe din țările NATO.
Anterior, șeful delegației rusești, Vladimir Medinski, a informat că negociatorii ruși sunt pregătiți să reia procesul de negociere cu Ucraina și să discute posibile compromisuri. În schimb, de la bordul Air Force One, Donald Trump a afirmat că “nimic nu se va întâmpla, până când eu și Putin nu ne vom întâlni”. Comentariul său pare să submineze și mai mult potențialul de progres pe cale diplomatică, notează Reuters.
Zelenski își anunțase inițial prezența la runda de discuții, cu condiția ca și Vladimir Putin să participe. De asemenea, și Donald Trump a sugerat că ar putea lua parte la aceasta, tot cu condiția ca președinții celor două țări aflate în război să fie acolo.
sursa: biziday
