“Mai mulți protestatari au întâmpinat familia Vance în afara stațiunii, iar, în cele din urmă aceasta a trebuit să se retragă într-o locație nedezvăluită”, potrivit Fox News. Presa locală a raportat că agenda vicepreședintelui american fiind publică, sute de oameni s-au aliniat pe marginea drumului, spre locul în care JD Vance și familia sa urmau să-și petreacă weekendul.

Manifestanții l-au acuzat de “ambuscada de la Casa Albă” și și-au arătat sprijinul pentru Ucraina și președintele acesteia.

Potrivit presei locale, peste 700 de oameni s-au înșirat pe trotuare, de-a lungul drumului pe care a trecut coloana vicepreședintelui american, iar mașinile din trafic au încetinit și au claxonat.

Vance avea în plan să rămână la un resort din Warren, dar ulterior și-a schimbat planurile, fiind mutat într-o locație care nu a mai fost făcută publică.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *