Administrația Națională de Meteorologie a actualizat, în această dimineață, atenționarea Cod Galben de ninsori temporar viscolite și strat de zăpadă, până poimâine dimineață.

În intervalul menționat în județele Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Ilfov și în municipiul București va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi în general de 15 – 25 cm.

În estul județului Olt, jumătatea sudică a județelor Argeș, Dâmbovița și Prahova și în vestul județului Constanța va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi în general de 10 – 15 cm. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 km/h, viscolind ninsoarea.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *