Pe site-ul Centrului pentru Studiul Obiectelor Spațiale Apropiate (CNEOS) al NASA riscul a fost recalculat la 2,3% (o șansă din 43), chiar dacă, tot acolo, încă apare articolul explicativ al finalului lunii ianuarie, care preciza că riscul este puțin mai mare de 1% (una din 93 de șanse). De asemenea, NASA ia schimbat dimensiunile asteroidului distruge, estimate acum la doar 54 de metri în diametru, ceea ce înseamnă că acesta este aproximativ la jumătatea asteroidului căzut în Siberia, în 1908. Totuși, potențialele pagube sunt estimate acum la gradul 3 din 10, pe scara Torino, în care 10 asteroidului ar putea fi capabil să scape de risc.
Asteroidul 2024YR4 a fost descoperit pe 27 decembrie 2024, după ce acesta a trecut pe lângă Pământ pe 25 decembrie 2025, iar apropierea la făcut vizibil. Primele calcule au că acesta are aproximativ 90 de metri în diametru, fiind comparat imediat (datorită dimensiunilor) cu asteroidul Tunguska, care a căzut în Siberia în 1908 și a distrus peste 2.000 de km pătrați de pădure.
Calculele actualizate arată că acesta este mai mic (NASA îl estimează acum la 54 de metri) și că va trece, peste șapte ani, la circa 1,5 milioane de kilometri de Pământ, adică la de cinci ori mai mult decât distanța de la Pământ la Lună. În anul 2028, asteroidul 2024YR4 va fi din nou vizibil de pe Pământ.

Astronomii precizează că riscul de impact rămâne mic și, chiar dacă acesta s-ar produce, evenimentul nu ar fi unul catastrofal, la fel cum nici asteroidul Tunguska nu a fost.
În plus, succesul misiunii Dart a NASA, din 2022, în care o navă spațială a lovit în mod deliberat un asteroid de dimensiunea unui stadion de fotbal și a reușit să îi modifice traiectoria, arată că acum omenirea are tehnologia necesară pentru a preveni impactul unor roci spațiale cu dimensiunile lui 2024YR4.
sursa: biziday
