Un bărbat a fost oprit, marţi, de poliţişti în trafic cu focuri de armă, pe drumul naţional DN 25, în localitatea Drăgăneşti, iar în momentul în care oamenii legii îl conduceau pe şofer la sediul Poliţiei Tecuci, autospeciala poliţiei a fost blocată de un alt autoturism, din care au coborât doi bărbaţi, unul lovind cu pumnul geamul maşinii şi ameninţând poliţiştii cu acte de violenţă şi cu moartea, informează IPJ Galaţi, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, marţi, în jurul orei 15,15, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Tecuci, aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, pe DN 25, la ieşirea din municipiul Tecuci, către localitatea Drăgăneşti, au efectuat semnal regulamentar pentru a opri un autoturism. Bărbatul aflat la volan a refuzat să oprească şi şi-a continuat deplasarea către localitatea Drăgăneşti, mărind viteza de deplasare.
Din verificările efectuate, a reieşit că bărbatul aflat la volan nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării conducătorului auto cu aparatele din dotarea poliţiei rutiere, a rezultat valoarea de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat şi indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive, urmând a fi condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.
Cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, ultraj şi, în funcţie de rezultatul analizelor de sânge, vor fi dispuse şi alte măsuri legale.
sursa: stiripesurse.ro
