În prezent, CDU (centru-dreapta), partidul condus până în 2021 de Angela Merkel, conduce în sondaje cu 32,5%, o creștere puternică față de 24%, cât a reușit la alegerile de acum trei ani. SPD a pierdut însă zece procente și mai are doar 15%, în timp ce extrema dreaptă (AfD) a urcat pe locul al doilea, la 18%. De altfel, AfD a pierdut circa 6% în ultimul an, pe fondul ascensiunii BSW, un alt partid extremist, dar de stânga, rusofil.
Verzii au în sondaje cam 12% (față de 15% în 2021, iar liberal-democrații s-au prăbușit la doar 4% (de la 13%) și au șanse mici să mai intre în parlament.
Financial Times arată că CDU are trei variante de guvernare, dacă rezultatele din februarie vor fi apropiate de sondajele de acum – fie cu Verzii, fie cu SPD, fie și cu Verzii și cu SPD.
Alegerile federale germane se vor ține pe 23 februarie 2025, cu șapte luni mai devreme decât termenul normal. Faptul că viitorul politic al celei mai mari economii europene este unul predictibil și pare, la acets moment, ferit de ascensiunea puternică a extemismului din Franța sau Olanda, este privit ca un motiv de optimism pentru toată Zona Euro.
sursa: biziday
