DIICOT arată că, în luna iulie, la instigarea unui suspect, cetățean străin rezident în Federația Rusă, inculpatul, un cetățean columbian în vârstă de 34 de ani, “a desfășurat o activitate de documentare pentru punerea în aplicarea a unui plan de incendiere sau distrugere prin explozie/incendiere a unor obiective în România, cu importanţă deosebită, de natură să pună în pericol securitatea națională”.

În același interval de timp, inculpatul a procedat la efectuarea recunoașterii în teren a obiectivelor pe care intenţiona să le distrugă în modalitățile menționate, realizând fotografii și filmări ale acestora. Planul infracțional nu a fost finalizat datorită intervenției organelor de poliție.

DIICOT mai precizează că bărbatul trimis în judecată a efectuat stagiul militar în Columbia și că era specializat în activități de culegere de informații. Pe parcursul acțiunilor, procurorii au beneficiat de ajutor din partea SRI. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *