Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi, la ora 7.00. Prin urmare, continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500 și 10.000 de lei, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Structurile MAI sunt în alertă în pragul alegerilor parlamentare de duminică. Potrivit unui comunicat al ministerului, pe parcursul campaniei electorale, structurile MAI au avut ca principale atribuții menținerea și asigurarea ordinii și liniștii publice, inclusiv cu ocazia evenimentelor cu caracter electoral, precum și cercetarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale. Concluzia evaluării realizate la nivelul MAI este că din punct de vedere al sarcinilor MAI, campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a desfășurat în condiții de normalitate.

Au fost semnalate 124 de posibile incidente electorale. 12 sunt în curs de verificare

De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 124 de posibile incidente electorale, cu 13,3% mai puține față de campania pentru alegerile parlamentare precedente și cu 34,4% față de campania pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, informează MAI. Din totalul de 124 de incidente semnalate, 12 sunt în curs de verificare și 14 nu s-au confirmat. De asemenea, 18 sesizări nu au fost de competența MAI, așa că 17 au fost transmise pentru competentă soluționare către Autoritatea Electorală Permanentă și una către Biroul Electoral Central.

Efectivele MAI au aplicat 11 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei și 44 de avertismente și au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni. Cele mai frecvente sesizări au făcut referire la afișajul electoral, respectiv distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a platformelor program afișate sau a oricăror alte afișe ori anunțuri de propagandă electorală tipărite – aproximativ 37%, afișarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale – 16%, nerespectarea prevederilor legale referitoare la tipurile de materiale de propagandă electorală ce pot fi utilizate în campania electorală – aproximativ 10%.

Structurile MAI, în alertă în pragul alegerilor parlamentare. Ce se înțelege prin continuarea campaniei electorale

Potrivit deciziei Biroului Electoral Central, prin continuarea  propagandei electorale se înțelege:

  • afișarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip care se referă la alegerile parlamentare
  • difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegerile parlamentare în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice sau private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate.
  • sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiți candidați.

De asemenea, până la încheierea votării, organizatorii evenimentelor de orice gen și participanții la acestea nu pot derula acțiuni de propagandă electorală.

Menținerea conținutului cu caracter electoral referitor la alegerile parlamentare, ce a fost publicat pe durata campaniei electorale pe paginile de internet și pe platformele online de socializare și care nu face obiectul unei promovări active, plătită pentru afișarea respectivului conținut ulterior încheierii campaniei electorale, nu constituie acțiune de continuare a propagandei electorale.

Structurile MAI, în alertă în pragul alegerilor parlamentare. 45.500 de angajați MAI, mobilizați în ziua alegerilor

În timpul campaniei electorale, efectivele MAI au asigurat măsurile pentru desfășurarea în siguranță a 93 de manifestări electorale, numărul acestora fiind cu aproximativ 61% mai mic față de alegerile parlamentare din 2020. Toate manifestările electorale s-au desfășurat fără evenimente deosebite.

Cele mai multe manifestări au fost organizate în județele Argeș (11), Ialomița (9) și Giurgiu (8) și s-au desfășurat, în principal, sub formă de întâlniri cu alegătorii. În continuare, efectivele MAI își vor îndeplini cu profesionalism sarcinile care le revin în contextul alegerilor parlamentare. Astăzi, efectivele MAI vor asigura protecția pe timpul transportului buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secțiile de votare.

Începând de la acel moment, structurile Ministerului Afacerilor Interne vor asigura măsurile de protecție la cele peste 18.960 de secții de votare, urmând ca mâine dimineață, la ora 6, secțiile să fie predate președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte. În misiunile de astăzi sunt implicate peste 35.200 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne. În ziua alegerilor, aproximativ 45.500  de angajați MAI vor fi angrenați, în principal, în misiuni de menținere a siguranței publice, de asigurare a protecției secțiilor de vot și de cercetare a sesizărilor privind incidentele electorale.

Este program de lucru la Direcția Generală de Evidență a Persoanelor

Pentru a veni în sprijinul alegătorilor care doresc mâine să voteze, dar nu au documente de identitate valabile, Direcția Generală de Evidență a Persoanelor, cu sediul în București, are program cu publicul atât astăzi, cât și mâine, în intervalul 7 – 21.

Programul serviciilor județene de evidență a persoanelor în contextul alegerilor, poate fi consultat pe paginile de internet ale serviciilor respective.

sursa: puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *