Siderurgiștii din combinatul Liberty din Galați sunt în pragul revoltei după ce în premieră în ultimii 25 de ani a fost întârziată plata salariilor, asta întâmplându-se după câteva luni în care a fost oprit singurul furnal de pe platformă și era vehiculată știrea că foarte curând combinatul va fi închis.
În ultimele luni, situația de la Combinatul Siderurgic „Liberty” din Galați a devenit din ce în ce mai tensionată. Primele semne ale crizei au apărut în toamna anului trecut, când a fost oprit singurul furnal aflat în funcțiune și potrivit unor surse de mediul de afaceri din Galați, administrația avea nevoie de 450 milioane de euro, 150 de milioane pentru plata unei restanțe către fostul proprietar al combinatului, 150 de milioane de euro pentru plata datoriilor către furnizori și 150 de milioane de euro pentru capital de lucru.
La finalul lui 2023 a fost obținut un împrumut, furnalul a fost repornit, combinatul și-a reluat activitatea, dar cu sincope, iar în vara acestui an furnalul a fost din nou oprit și s-au accelerat zvonurile despre închiderea combinatului.
Campania electorală a adus o nouă șansă de reluare a activității. Pe 22 noiembrie, europarlamentarul Dan Nica, liderul PSD Galați, anunța că în ședința de guvern de pe 21 noiembrie, a fost acordat „un nou ajutor Combinatului Siderurgic Galați”, în valoare de 750 de milioane de lei, adică 150 de milioane de euro, „pentru susținerea activității”.
Mesajul era „Primul-ministru, Marcel Ciolacu, salvează Combinatul de la Galați!”, dar cei 150 de milioane de euro nu au intrat în conturile Combinatului „Liberty” și s-a ajuns ca în premieră în ultimii 25 de ani să fie amânată plata salariilor.
„Muncitorii nu sunt plătiți, deși au trecut zilele de acordare a obligațiilor de plată. Pe lângă faptul că din luna iulie nu mai este activitate în companie de niciun fel, continuăm să venim la serviciu și să nu facem nimic, însă nimeni din conducere nu ne oferă informații de niciun fel”, a scris pe Facebook un angajat al combinatului.
Marea dezamăgire a siderurgiștilor este și faptul că nu mai au de partea lor sindicatele, care pe vremuri se luptau cu reprezentanții administrației pentru a apăra drepturile angajaților, iar acum nu le oferă nici măcar vreo informație despre întârzierea plății salariilor.
„Tăcerea liderilor de sindicat și măiestria cu care i-au păpușat pe membrii de sindicat, de-a lungul timpului, au contribuit substanțial la ceea ce se întâmplă acum în combinat. Ei au negociat pentru interesele lor, nu ale muncitorilor”, a scris PB, un alt angajat al combinatului.
Demersuri pentru ca Ministerul Finanțelor să rezolve transferul celor 150 de milioane de euro
S-a ajuns la întârzierea plății salariilor din cauză că la Ministerul Finanțelor procedurile au durat mai mult decât se estima. În aceste condiții, liderii Sindicatului „Siderurgistul” au adresat Prefecturii Galați o solicitate de a fi ajutați pentru grăbirea procedurii de transfer a banilor către combinat.
„Vă rugăm să ne sprijiniți urgent în obținerea aprobării împrumutului solicitat de către Liberty Galați, de la Exim – Banca Românească (eximbank.ro), în vederea finanțării producției de oţel din unitate. Precizăm că Liberty Galați are peste 5.000 de salariați proprii, la care se adaugă 2.500 salariați ce își desfășoară activitatea pe platforma siderurgică a combinatului de la Galați, provenind de la firmele subcontractoare, care vor fi afectați direct împreună cu familiile lor în următoarea perioadă, dacă nu va fi finalizat împrumutul bancar solicitat”, se spune în adresa sindicatului
Pentru că în continuare este campanie electorală probabil că vor fi făcute toate demersurile necesare la Ministerul Finanțelor pentru ca salariile să ajungă în conturile angajaților combinatului înainte de ziua alegerilor parlamentare.
Întrebarea este ce se va întâmpla la anul, când nu va mai fi campanie electorală?
sursa: puterea