Dacă îți dorești să te relaxezi în acest weekend cu o comedie romantică, Netflix are soluția perfectă: The Merry Gentlemen – Crăciun fericit, domnilor. Lansat recent, filmul regizat de Peter Sullivan a urcat rapid pe primul loc în topurile platformei, fiind urmărit de milioane de utilizatori din întreaga lume.

Producția îi are în rolurile principale pe Britt Robertson și Chad Michael Murray, doi actori îndrăgiți, a căror chimie pe ecran aduce farmecul tipic filmelor de Crăciun.

Povestea o urmărește pe Ashley (interpretată de Robertson), o tânără dansatoare concediată care, dezamăgită de viața din New York, se întoarce în orașul natal pentru a petrece sărbătorile alături de familie.

Ajunsă acasă, Ashley descoperă că părinții ei se confruntă cu dificultăți financiare în administrarea barului familiei. În încercarea de a-i ajuta, tânăra organizează un spectacol inedit, cu dansatori atrăgători, care face senzație. Printre aceștia, se remarcă Luke (interpretat de Chad Michael Murray), un tânăr carismatic care atrage toate privirile, dar care are ochi doar pentru Ashley.

Ceea ce urmează este o poveste de dragoste plină de momente magice, specifică sezonului, care a impresionat milioane de spectatori.

sursa: puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *