Scriitorul Alexandru Petria a anunțat că îl va vota pe Călin Georgescu în turul doi al alegerilor prezidențiale.

„La primele alegeri, cu greață, mă gândeam să votez cu Ciolacu. În 1 decembrie o să votez lista PSD din județul meu, fiindcă am prieteni pe ea. Iar în 8 decembrie o să-l aleg pe Călin Georgescu, altfel o să intrăm în război, dacă iese Lasconi”, a spus Petria, pe pagina sa de Facebook.

„Gândiți-vă câți ați primit ordine de prezentare la unități militare, voi sau copiii dumneavoastră. Vreți să muriți pentru ucrainienii care ne disprețuiesc? Dacă da, e treaba voastră! Eu nu doresc ca România să devină un câmp de război, după planurile guvernelor trecătoare și nepopulare ale englezilor, nemților sau francezilor. Poporul american a decis, prin alegerea lui Donald Trump, că urmărește pacea. Asta și renașterea țării, ca un stat suveran, sunt dezideratele mele”, a spus Alexandru Petria.

Călin Georgescu: Am fost acuzat că vreau să scot România din NATO şi Uniunea Europeană. Fals. Nu am spus acest lucru niciodată. Am spus, însă, că vreau să negociez şi vreau să pun interesul naţional pe primul loc pentru că nu putem accepta orice

Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu a afirmat, marţi, că a fost acuzat că vrea să scoată România din NATO şi din Uniunea Europeană, iar acest lucru este fals şi a menţionat că a declarat că doreşte să negocieze şi să pună interesul naţional pe primul loc, ”pentru că nu putem accepta orice” şi a adăugat totul trebuie negociat în avantajul poporului român.
”Vreau să fiu un preşedinte care pune ţara şi poporul lui pe primul loc: cooperare, diplomaţie, eleganţă onoare, diplomaţie continuă şi este interesul naţional pe primul loc cu toate ţările lumii, inclusiv cu NATO şi Uniunea Europeană. Am fost acuzat că vreau să scot România din NATO şi Uniunea Europeană. Fals. Nu am spus acest lucru niciodată. Am spus însă că vreau să negociez şi vreau să pun interesul naţional pe primul loc pentru că nu putem accepta orice. Trebuie negociat totul în avantajul poporului român”, a declarat Călin Georgescu.

El a acuzat candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, că ar vrea să intre în războiul din Ucraina

”Ieri am văzut cum preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a cerut tuturor oamenilor de afaceri din ţările membre NATO să se pregătească de un scenariu de război. În acelaşi timp să-şi aranjeze toate liniile de produse în acest sens. Cum poate să fie acest lucru dacă nu se referă prima dată şi nu discute cu ţările membre? Este o ruşine şi o jignire adusă tuturor ţărilor membre NATO. În acelaşi timp am văzut ieri cum doamna Lasconi a făcut o declaraţie de război, nu dată mie, ci dată ţării întregi. Germania ieri a spus că se pregăteşte de un război militar, iar doamna Lasconi, ca omul partidelor aservite, a declarat dimineaţă acelaşi lucru, spunând în plus că orice va cere NATO şi Uniunea Europeană va respecta.Păi cum poţi să respecţi totul? Deci de aici se vede că, practic, se cere poporului român prin doamna Lasconi să intre în războiul din Ucraina”, a transmis Călin Georgescu.

El a mai afirmat că războiul din Ucraina trebuie să înceteze.

”Vreau să declar clar şi precis, războiul din Ucraina trebuie să înceteze urgent. Pentru mine este strategia păcii, nu strategia războiului. Mai mult de atât, am văzut ieri cum prin manipulare au fost scoşi tineri în stradă. Aşa cum i-a scos în stradă, aşa îi va scoate şi la război. Şi nu ştiu dacă sunt pregătiţi părinţii să-şi trimită copiii la război şi să nu se mai întoarcă. Vreau să cer de asemenea oamenilor şi românilor care mă susţin nu conflict, ci doar pace. Nu intraţi în niciun fel de astfel de manipulare”, a mai declarat Călin Georgescu.

Sursa: stiripesurse.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *