Premierul Marcel Ciolacu spune că nu va pleca de la Guvernul României până nu va da o OUG prin care să se rezolve problema pensiilor militare. Ciolacu a promis că va negocia și cu liderul PNL Ilie Bolojan, dar și cu ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, pentru ca o majorare să fie prevăzută în bugetul pe 2025.

Voi merge la Guvern, s-a iscat o discuție privind pensiile militare, o să fac o ședință și cu domnul Bolojan. E incorect că militarii au fost atrași într-o discuție privind pensiile lor. Nu cred că e corect să plec până când nu voi da o ordonanță în guvern care să corecteze problema pensiilor militare. A fost o temă incorectă care s-a dus ca și percepție publică. Eu reprezent guvernul României, a declarat Ciolacu.

Avocatul Poporului a contestat la CCR legea privind pensiile militare

Această Lege fusese adoptată, după protestele recente, când sindicaliștii din domeniu au protestat cu privire la această lege, la finalul lunii octombrie, din Piața Victoriei.
Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede că pensiile aflate în plată se indexează în raport cu solda sau cu salariul de grad sau de funcţie. Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari de la PNL, a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor şi a primit, luni, în Senat, 91 de voturi “pentru” şi 8 abţineri, Camera superioară fiind for decizional.

“Cuantumul pensiilor militare de stat, aflate în plată, se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de stabilire a pensiei militare, inclusiv prin excepţie de la prevederile art. 60, potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie”, prevede actul normativ adoptat de plenul Senatului, în forma amendată de Comisia de apărare a Senatului.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *