În cursul zilei de duminicau fost înregistărate 435 de sesizări cu privire la posibile contravenții sau infracțiuni legate de procesul de vot.
Din totalul de sesizări, 126 nu s-au confirmat, iar 71 sunt în curs de verificare, a informat luni MAI.

Pentru că nu erau de competența structurilor MAI, 11 sesizări au fost transmise spre soluționare către Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central sau Birourile Electorale Județene.

Angajații MAI au aplicat 184 de sancțiuni contravenționale: 108 avertismente și 76 de amenzi în valoare de aproximativ 145 de mii de lei. De asemenea, efectuează cercetări cu privire la 76 de posibile infracțiuni.

Evaluarea realizată în această dimineață la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată, care a monitorizat și coordonat misiunile structurilor Ministerului Afacerilor Interne legate de alegerile prezidențiale, arată că alegerile de ieri s-au desfășurat în condiții de normalitate, fără să se producă incidente grave care să afecteze procesul electoral sau siguranța cetățenilor.

Unde au fost cele mai multe sesizări

Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în județele Constanța – 32, Olt – 23, Argeș – 22, Galați și Botoșani cu câte 20, Mehedinți și Prahova cu câte 18. Tot 18 sesizări au fost înregistrate și în municipiul București. În mediul urban au fost înregistrate 255 de sesizări de posibile incidente electorale, față de 180 în mediul rural.

Cele mai multe semnalări s-au referit la continuarea propagandei electorale – 139, fotografierea sau filmarea buletinului de vot – 45, comercializarea sau consumul băuturilor alcoolice în apropierea secțiilor de vot – 21, sfătuirea alegătorilor la sediul secției de vot să voteze sau să nu voteze un anumit candidat – 20 și fraudă la vot – 27.

„Reamintim că peste 45.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați în ziua votului pentru a asigura climatul de ordine publică și protecția secțiilor de vot, transportul materialelor electorale și al dosarelor cu rezultatele votării, precum și pentru a verifica sesizările cu privire la comiterea unor fapte ilegale legate de procesul electoral„, se arată în infofmarea MAI.

Conducerea Ministrului Afacerilor Interne mulțumește tuturor angajaților care și-au îndeplinit cu profesionalism misiunile pe parcursul perioadei electorale și, în special, în ziua alegerilor.

sursa: puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *