Ilie Bolojan are șansele cele mai mari să preia conducerea PNL, spune liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu. El precizează că un congres al partidului ar putea avea loc la începutul anului viitor, după eventuala demisie a lui Ciucă, aflat pe locul al cincilea în primul tur al alegerilor.

Daniel Fenechiu spune după eșecul lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale că unii colegi din PNL nu s-au implicat suficient în campania electorală.

„Eu cred că cel mai mult a contat faptul că domnul Ciucă a intrat foarte târziu în campania electorală și lumea nu a apucat să-l cunoască așa cum este domnul Ciucă. Pe de altă parte, această mezalianță pe care am avut-o cu PSD-ul, care a făcut destul de necredibil mesajul domniei sale că încercăm cu adevărat să construim un pol de dreapta. Nu în ultimul rând, probabil și o anumită abordare a unor colegi, probabil a multor colegi, care nu cred că s-au implicat așa cum ar fi trebuit”, a spus Fenechiu la RFI.

El susține că un Congres al PNL va fi organizat la începutul anului 2025: „Cu siguranță, un Congres va avea loc la începutul anului următor, nu mai repede, pentru că el necesită anumite preparative”.

Daniel Fenechiu declară că „președintele Consiliului Județean Bihor, domnul Bolojan, este omul cel mai apreciat în momentul de față în PNL, cred că este în pole-position”.
Întrebat dacă PNL mai poate salva ceva în perspectiva alegerilor parlamentare, liberalul a răspuns: „Dacă stau și mă gândesc totuși că suntem un partid cu 1.200 de primari, cu zeci de președinți de consilii județene, cu 300.000 de membri, eu cred că în ipoteza în care oamenii noștri se vor mobiliza, scorul cu siguranță poate fi mai bun decât acest dezastru de la prezidențiale”.
sursa: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *