Hildeberto Pereira, în vârstă de 28 de ani, fotbalistul Universității Cluj, a fost depistat pozitiv la Furosemid, o substanță interzisă folosită în sport. Acesta riscă o suspendare între doi și patru ani, potrivit surselor GSP. După aflarea rezultatului testului anti-doping, efectuat pe data de 6 septembrie 2024, Pereira a solicitat clubului rezilierea contractului, cerere care a fost acceptată de conducerea Universității Cluj.
Portughezul, transferat în această vară, a fost un jucător esențial în prima parte a sezonului pentru echipa lui Neluțu Sabău. În cele șapte meciuri disputate, el a reușit să înscrie un gol important, contribuind la victoria în deplasare cu Rapid, scor 2-0. Pereira a recunoscut rezultatul testului, dar a susținut că nu a utilizat Furosemidul pentru a-și îmbunătăți performanțele sportive, declarând că își va căuta dreptatea în instanță.
Incidentul se înscrie într-o serie mai largă de verificări anti-doping: surse GSP.ro informează că, la începutul lunii septembrie, nu mai puțin de 11 jucători au fost testați, inclusiv internaționalii români Alex Chipciu și Iulian Cristea, aflați atunci în lotul echipei naționale.
”Eu, Hildeberto Pereira (Berto), fotbalist profesionist care a evoluat ultima dată pentru Universitatea Cluj, aș dori să clarific o situație recentă. Pe data de 6 septembrie am fost supus unui test antidoping, în urma căruia am fost depistat pozitiv cu substanța Furosemid.
Vreau să fiu cât se poate de transparent în privința faptului că nu am consumat nicio substanță cu intenția de a-mi spori performanțele sportive, ci din motive personale pe care le voi clarifica și justifica în fața instanței. Situația este fără doar și poate extrem de dificilă și are un impact major asupra mea, dar sunt hotărât să cooperez în totalitate cu organizațiile care judecă astfel de spețe. Înțeleg seriozitatea situației și astfel am decis să-mi reziliez de urgență contractul cu Universitatea Cluj.
Decizia mă va ajuta să mă concentrez pe procedurile necesare și toate formalitățile, pentru a asigura că întreg procesul decurge într-un mod transparent și eficient. Sunt determinat să-mi prezint apărarea și justificările pentru ca această situație să poată fi rezolvată cât de rapid este posibil, oferindu-mi astfel șansa de a-mi relua activitatea profesională. Apreciez înțelegerea tuturor și îmi mențin speranța și hotărârea de a respecta adevărul, ceea ce cred că este întotdeauna cea mai bună cale de a rezolva orice problemă.
Cu sinceritate, Hildeberto Pereia (Berto)”
– a spus jucătorul, pentru Prosport
sursa: puterea
