UPDATE, ora 20. Deși prezența este una record, inclusiv în Diaspora (peste 300 de mii, aproape 20%), rezultatul poate fi unul strâns, pentru că ambele tabere, atât cea pro-europeană, cât și cea filorusă, par a se fi mobilizat exemplar. Dacă în primul tur au votat 51,6% din moldoveni, în al doilea tur sunt deja cu peste 100 de mii de oameni în plus la vot, adică 1,5-2 procente, care ar putea face în final diferența.

Este de așteptat ca numărătoarea și centralizarea voturilor, care va începe imediat după ora 21, să dureze mult mai puțin decât în primul tur. Totuși, în cazul în care cei doi candidați au procente apropiate, rezultatul final va putea fi cunoscut abia după închiderea secțiilor din SUA și Canada, luni dimineață.

UPDATE, ora 18. Până la ora 18, jumătate dintre alegători au votat. Incidente semnalate la secțiile din Italia, Spania și Germania, unde persoane necunoscute s-au plasat pe lângă  secțiile de votare și încearcă să intimideze alegătorii.

Asociaţia de Observatori Promo-LEX a raportat că mai multe persoane se află în afara secțiilor de votare, în special în diasporă, și încearcă să intimideze alegătorii. Aceste grupuri de persoane au fost văzute în oraşele italiene Bologna, Rimini, Roma şi Milano, în Spania la Barcelona, în Germania la Stuttgart în satul Grigorievca, Căuşeni.

Concret, ele filmează persoanele care vin la secțiile de votare, pentru a putea, mai apoi, cel mai probabil să le identifice sau să verifice prezența la vot, în contextul în care în turul I de alegeri au existat zvonuri că numărul de alegători din diasporă nu a fost foarte ridicat.

De asemenea, în urmă cu scurt timp, Ministerul de Externe din Moldova a emis un comunicat de presă în legătură cu amenințări cu bomba raportate la patru secții de votare din Frankfurt, Germania și Liverpool, Northampton, Marea Britanie. Amenințările s-au dovedit sa fi false, în urma controalelor de specialitate, precizează ministerul.

Un incident violent a avut loc și la Ambasada Republicii Moldova de la Berlin unde un bărbat, aparent cetățean moldovean, a manifestat comportament agresiv la secția de votare și a spart un geam.

UPDATE, ora 15.10:  Datele Comisiei Electorale Centrale arată că, la scurt timp după ora 15, prezența la vot a depășit 40%. Până la această oră au fost înregistrate peste 1,1 milioane de voturi.

Prezența la urne este ușor mai ridicată decât în primul tur. Spre comparație, în turul I, pragul de 40% a fost depășit în jurul orei 16:30.

UPDATE, ora 14:40. Alertă cu bomba pe podul Râbnița – Rezina, ce traversează râul Nistru. Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGPM) din Moldova au raportat că, la postul vamal din Rezina, o persoană a fost observată transportând o cutie suspectă. Aceasta refuză să colaboreze cu autoritățile și să dezvăluie conținutul cutiei, transmite Europa Liberă Moldova. Autoritățile au dispus interzicerea traficului rutier și pietonal.

IGPM a mai transmis că a întărit paza și va monitoriza situația pentru a stabili siguranța în zonă, înainte ca traficul să fie reluat. Anterior, poliția a raportat un trafic crescut pe malul drept al Nistrului, unde sunt deschise secțiile de votare.

UPDATE, ora 13:20. Prezența la vot a depășit 31%, arată datele Comisiei Electorale Centrale, cu peste 900 de mii de persoane care au votat deja. Analiștii au remarcat că scrutinul de duminică se bucură de o participare mai ridicată decât cea înregistrată la al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2020.

Știrea inițială:

Moldovenii aleg între Maia Sandu, care a adunat42,45% din voturi în turul I, și candidatul socialiştilor, Alexandr Stoianoglo, considerat prorus, care a luat 25,98% din voturi, la care s-ar putea adăuga însă cel puțin 13% voturi adunate în primul tur de oligarhul fugar Ilan Șor, acuzat că a plătit masiv electoratul.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău, până la ora 12 au votat 655 de mii de moldoveni (24%), din care 77 de mii la secțiile de votare din afara țării. Este raportată o prezență masivă atât la secțiile din Transnistria (Varnița, teritoriu de peste Nistru, aflat însă sub jurisdicție moldovenească), unde poliția a sesizat deja aducerea organizată cu autobuzele a alegătorilor, dar și în Rusia. De asemenea, sunt semnalate cozi și la secțiile din România, populația mai tânără preferând de această dată să vină mai devreme la urne.

Știrea se actualizează permanent…

sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *