O postare pe contul oficial de LinkedIn al Partidului Laburist britanic arăta, săptămâna trecută, că 100 de membri angajați ai Partidului Laburist merg în SUA, ca voluntari, pentru a ajuta campania Kamalei Harris, în statele cheie. Postarea a fost imediat ștearsă, iar Partidul Laburist a insistat că nu finanțează deplasarea sau cazarea activiștilor și că “acțiunile sale rămân în conformitate cu normele electorale federale stricte din SUA, care stipulează că voluntarii străini nu pot cheltui mai mult de 1.000 de dolari pentru a ajuta candidații”.
Echipa de campanie a lui Donald Trump a făcut însă o plângere oficială către Comisia Electorală Federală, arătând că postarea făcută pe LinkedIn sugerează că laburiștii ar putea acoperi costurile de călătorie și cazare și că “interferența țărilor străine în politica americană are loc la vedere”.
Guvernul britanic a insistat anterior că activiștii partidului se oferă voluntari în SUA și că ajutorul lor nu reprezintă poziția sa. Incidentul a stârnit ample critici în UK, presa britanică întrebându-se cum va mai colabora premierul Keir Starmer cu SUA, cel mai important aliat al țării, dacă Trump va câștiga alegerile. Starmer a spus că activiștii laburiști “au făcut același lucru și în timpul alegerilor anterioare, și asta fac în acum, la aceste alegeri.” Starmer insistă că el, personal, “are o relație bună cu Trump, care nu ar fi pusă în pericol de plângerea depusă”.
Ulterior, Trump a făcut un comentariu, mai în glumă, mai în serios, despre faptul că SUA nu mai sunt o colonie britanică: “Săptămâna trecută am avut cea de-a 243-a aniversare a capitulării forțelor britanice în Bătălia de la Yorktown, o victorie militară care a asigurat independența politică a Statelor Unite de Marea Britanie. Se pare că Partidul Laburist și Campania Harris au uitat acest lucru”.