Potrivit martorilor oculari, primele explozii puternice s-au auzit în jurul orei 3:30, dar apoi au urmat alte aproximativ 10 explozii, la intervale de câteva minute. Pe filmările de pe rețelele de socializare pare a se auzi cel puțin o dronă și mai multe focuri de mitralieră grea, probabil antiaeriană, înainte de prima explozie.

 

Ulterior, publicația ucraineană PravdaUA, a confirmat din surse proprii o operațiune a serviciilor secrete ucrainene, precum și confirmarea acestora că au reușit să lovească puternic fabrica de muniții Sverdlov, din orașul Gerjinsk, regiunea Nijni Novgorod, aflată la 400 de km est de Moscova și la peste 900 de km de linia frontului.

Rușii produc acolo toate tipurile de explozibili, inclusiv obuze de aviație și de artilerie, rachete, focoase pentru armele anti-tanc, etc. Fabrica era inclusă pe lista de sancțiuni a țărilor Uniunii Europene, SUA, UK, Japonia și Elveția.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *