Fostul premier şi lider social democrat Victor Pontadeschide lista candidaţilor PSD Dâmboviţa pentru Camera Deputaţilor, propunerea fiind validată la conferinţa extraordinară de duminică a filialei. “Începusem să obosesc să tot fiu fostul, fostul prim ministru, fostul preşedinte (al PSD, n.r.), fostul… Acum dacă o să îmi ziceţi viitorul deputat de Dâmboviţa, o să mă simt foarte bine!”, le-a spus Ponta celor aproape 500 de delegaţi participanţi la conferinţa PSD Dâmboviţa.
Victor Ponta a fost propus pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare de organizaţia PSD Târgovişte. Ponta a precizat că a rămas în relaţii foarte bune cu mulţi dintre liderii din PSD Dâmboviţa, cu mulţi primari şi membri de partid din judeţ.
“Mi-am scris şi discurs, am primit şi aseară un mesaj: ‘vezi că mâine ai speech la Dâmboviţa, vezi ce spui’. Zic: ‘da, domnul prim-ministru, ştiu ce spun, spun ce trebuie, dar spun ce gândesc şi eu’ (…). Şi eu sunt vechi în politică, dar eu n-am avut doar victorii, am avut şi înfrângeri şi am avut de învăţat mai mult din înfrângeri decât din victorii”, şi-a început Victor Ponta discursul.
Acesta a explicat că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost cel care l-a îndemnat să reintre activ în politică
“După ce mi-a zis că va candida la funcţia de preşedinte, i-am spus: ‘bine, te votez!’ ‘Nu, nu, zice, lasă comoditatea, lasă golful la Niculeşti, lasă conferinţele internaţionale, vino şi spune-le oamenilor de ce, de data asta, să nu mai facă aceeaşi greşeală: ne e bine cu candidatul PSD, dar nu votăm PSD'”, a mai spus Ponta.
Victor Ponta, la fel ca şi ceilalţi care au luat cuvântul la conferinţa PSD Dâmboviţa, a avut un mesaj de mobilizare în susţinerea lui Marcel Ciolacu pentru prezidenţiale.
La Camera Deputaţilor, Victor Ponta este pe primul loc, urmat de Laurenţiu Neculaescu – preşedinte AFM, actualul deputat Carmen Holban, actualul deputat Radu Popa, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionuţ Săvoiu, consilierul judeţean Mihai Istrate, vicepreşedintele Senatului Universităţii Valahia şi director al bibliotecii judeţene – Agnes Erich, medicul pediatru Felix Georgescu şi tenorul Florin Georgescu, director al centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.
Preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a spus că se aşteaptă ca organizaţia judeţeană să obţină minim şapte locuri de parlamentari, două de senator şi cinci de deputat.
sursa:stiripesurse
