Un nou incident grav a avut loc astăzi la Școala din Glodeanu Siliștea din jud. Buzău, unde un elev de clasa a VII-a este acuzat de un nou act de viol, după ce în trecut a mai fost implicat într-un caz similar. Conform informațiilor obținute de la părinți, agresorul ar fi violat un copil de la clasa pregătitoare într-o baie a instituției, acesta fiind al doilea incident de acest fel în care este implicat același elev. Părinții sunt în stare de șoc și spun că se tem să își mai trimită copiii la școală, temându-se pentru siguranța lor.
Băiețelul agresat a fost transportat la spital, iar poliția a demarat o anchetă în acest caz. Totuși, mai mulți părinți susțin că nu este prima oară când directoarea școlii ar fi încercat să mușamalizeze astfel de incidente, evitând să le ofere părinților informații clare despre ce se întâmplă și încercând să minimalizeze gravitatea situației.
Acum, în fața presiunii și a gravității situației, autoritățile locale și conducerea școlii se află sub lupă, iar părinții sunt reticenți față de instituțiile care ar trebui să prevină aceste fapte.
