Vicepreşedinta Kamala Harris l-a sunat pe adversarul său în alegerile prezidenţiale Donald Trump „pentru a-i spune în mod direct că este fericită că este teafăr şi nevătămat”, într-o convorbire ”cordială şi scurtă”, potrivit Casei Albe, relatează AFP.
Donald Trump, care a fost duminică victima unei presupuse a doua tentative de asasinare, a repornit în campanie marţi şi a acuzat-o pe Kamala Harris de faptul că incită la violenţă împoriva sa, în contextul în care candidata democrată pare să înregistreze un uşor impuls în sondaje.
Vicepreşedinta a efectuat marţi o deplasare în Pennsylvania, iar fostul preşedinte în Michigan, două state-cheie în alegerile de la 5 noiembrie.
„I-am spus ceea ce am declarat deja în mod public: nu există loc pentru violenţă în ţara noastră. (…) Putem şi trebuie să avem dezbateri sănătoase, discuţii şi diferende, dar fără să recurgem la violenţă”, a anunţat marţi, după aceea, democrata în vârstă de 59 de ani, într-un interviu, la Philadelphia, cu trei jurnalişti de la o asociaţie a jurnaliştilor, NABJ.
Donald Trump consideră că suspectul arestat duminică în Florida în legătură cu o presupusă tentativă de asasinare a sa, ”aderă la discursul lui Biden şi Harris şi a acţionat în consecinţă”.
„Din cauza acestor discursuri de stânga comunistă fluieră gloanţe, iar asta nu va face decât să se înrăutăţească”, consideră republicanul în vârstă de 78 de ani.
„Dinamica este în favoarea lui Harris”
Miliardarul a participat marţi la o reuniune la Flint, un oraş sleit de criza industriei automobilului şi trist celebru din cauza unui scandal uriaş de contaminare a apei potabile cu plumb.
Donald Trump şi Kamala Harris străbat cele şase-şapte ”swing states”, state-pivot, în contextul în care democrata pare să aibă un uşor avans în sondaje după dezbaterea de la 10 septembrie, în care, după părerea generală, şi-a dominat adversarul.
„Dacă ne uităm la sondajele făcute după dezbatere şi la cele dinainte, dinamica în favoarea lui Harris este clară”, scria marţi un specialist de la site-ul Five Thirty Eight, care agregă şi analizează numeroase anchete de opinie, dar care semnalează totofdată că această tendinţă este precară.
Five Thirty Eight notează că – pentru prima oară din iulie 2021 – Kamala Harris deţine tot atâtea opinii favorabile şi defavorabile (46,6%), în contextul în care până recent opiniile defavorabile dominau larg.
Candidata, susţinută de starul Taylor Swift, a primit marţi susţinerea artistei pop uriaş de populare Billie Eilish.
Cântăreaţa le-a spus celor 119 milioane de abonaţi pe Instagram – şi a primit rapid peste un milion de ”like”-uri – că va vota cu democrata şi partenerul acesteia de cursă Tim Walz, ”pentru că ei se bat pentru ca să ne apere libertatea reproductivă, planeta şi democraţia”.
Scandal
În interviul pe care l-a acordat la Philadelphia, Kamala Harris a condamnat rolul pe care Donald Trump l-a jucat în răspândirea unor informaţii false despre imigranţi haitieni care ar mânca câini şi pisici într-un orăşel din Ohio, Springfield.
„Acesta este un adevărat scandal”, a declarat ea despre turbulenţe care zguduie de atunci oreăşelul, în care alerte cu bombă şi închiderea unor locuri publice se cuccedă.
„Nu ţi se poate încredinţa responsabilitatea să fii preşedintele Statelor Unite atunci când participi la acest fel de discurs al urii”, denunţă ea.
Democrata, care a făcut din apărarea dreptului la avort unul dintre marile axe ale campaniei sale, a deplâns de asemenea soarta „tragică” a unei tinere în vârstă de 28 de ani care a urit într-un spital, în statul Georgia, după ce medici au refuzat să-i acorde îngrijiri, din cauza unei legi care interzice avortul.
Potrivit site-ului ProPublica, este vorba despre pimul deces decertat în mod oficial ”evitabil” după ce Curtea Supremă, modelată de către Donald Trump, a pus capăt în 2022 unei jurisprudenţe a sa care proteja dreptul la avort în întreaga Americă.
Tensiunile din această campanie deja în afara normei au crescut cu un nivel duminică.
Donald Trump a scăpat în iulie unei tentative de asasinare, după ce un atacator a deschis focul în timpul unui miting, în Pennsylvania.
El se afla duminică pe terenul de golf al clubului său de golf din Florida (sud), când mai mulţi agenţi Secret Service au ”deschis focul asupra unui bărbat înarmat” care se afla în apropierea terenului de golf.
Bărbatul a fost identificat ca fiind Ryan Wesley Routh.
Acest american în vârstă de 58 de ani, înarmat cu o puşcă de asalt cu lunetă şi cu material de înregistrare video – dar care potrivit poliţiei nu a tras asupra lui Donald Trump – a fugit de la faţa locului şi a fost arestat un pic mai târziu.
sursa: stiripesurse.ro